Editorul-șef al RT Rusia, Maria Baronova, a demisionat cu următoarea declarație: ”Și acest regim va transforma în sfârșit viața noastră într-un iad fără sfârșit”

Editorul-șef al RT Rusia, Maria Baronova, a demisionat, nefiind de acord cu agresiunea militară a Rusiei față de Ucraina. Baronova menționează că ”totul este trădat, totul este călcat în picioare”.

“Bunicii noștri nu s-au luptat pentru asta, totul este trădat, totul este călcat în picioare. Acum o săptămână, am scris despre propaganda NATO, am vorbit despre rusofobie, dar s-a dovedit că ei aveau perfectă dreptate, iar eu nu. Dar bunicii noștri nu au luptat PENTRU ASTA. Și acum sunt trădați. Totul este uitat. Totul este călcat în picioare de cei care l-au aranjat. Și dacă am ales să fiu cu Rusia, asta nu înseamnă că ar trebui să merg într-un sistem totalitar, să tac sau, de exemplu, să mă bucur că regimul, pe care nu-l doresc pentru țara mea, este exportat în altă parte. Și acest regim va transforma în sfârșit viața noastră într-un iad fără sfârșit”, declară Maria Baronova.

Menționăm că jurnaliști din mai multe state ale lumii, care au lucrat pentru Sputnik sau RT și-au dat demisia în semn de protest față de agresiunea Moscovei către Ucraina.

Amintim că și opt jurnaliști care au lucrat la Radio Sputnik Moldova, versiunea în limba română, și-au dat demisia după începerea războiului în Ucraina, menționând că ”militează pentru pace și condamnă orice agresiune militară față de o țară neutră”.

Turcan Ana

Ai o noutate?