”E vizibil interesul instanței de a-l condamna, e jignitor” – avocații lui Șor se tem că va fi condamnat foarte curând

Ieri, 10 decembrie, de la ora 14.00 și până la ora 21.00, a avut loc ședința de judecată de la Curtea de Apel Cahul, în dosarul de condamnare a fostului președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Șor. Aceasta însă a fost amânată din nou. Potrivit avocaților, modul în care au loc ședințele este jignitor pentru participanții la proces, atât pentru procurori, cât și pentru avocați. Apărarea crede că și la ședința următoare, stabilită pentru 17 decembrie, va fi „același dezmăț, ca și pe 10 decembrie”.

Avocatul lui Șor, Aureliu Colenco a declarat pentrru IPN, că este foarte vizibil interesul instanței de judecată în condamnarea lui Ilan Șor,  „fără documente, cu încălcări procesuale”.

„Eu niciodată nu am spus că el nu trebuie să fie condamnat. Eu, pur și simplu, declar întotdeauna că orice om are drepturi. Avocatul are drepturi. Procesul de aceea și se numește proces penal. El urmează a fi petrecut în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală. La noi se încalcă totul, permanent”, susține apărătorul.

Aureliu Colenco a mai spus că avocații vor merge și la Curtea Supremă de Justiție, și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. El afirmă că „există grupuri de interese politice, de business care pur și simplu își doresc ca Ilan Șor să fie condamnat cât mai repede, iar instanța de judecată execută întocmai indicațiile date”.

În iunie 2017, Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel. În iunie 2019, Ilan Şor a dispărut din spațiul public. Organele de drept i-au intentat dosar penal pentru părăsire ilegală a țării. Pe 15 august 2019, Ilan Şor a fost lipsit de imunitate parlamentară.

Dosar Media

Ai o noutate?