Foto: abcnews.md

După ultimatumul Ucrainei, numărul persoanelor din Stânga Nistrului care și-au dobândit plăcuțe neutre pentru autovehicule a crescut cu 50 la sută

După ultimatumul Ucrainei, numărul persoanelor din Stânga Nistrului care și-au dobândit plăcuțe neutre pentru autovehicule a crescut cu 50 la sută.

La sediul Misiunii OSCE din Moldova a avut loc o nouă reuniune de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, cu participarea exponenților mediatorilor și a observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Pe agenda discuțiilor au figurat problematica transportului auto, perspectivele organizării următoarei runde de negocieri în formatul „5+2” și necesitatea reluării activității grupurilor de lucru sectoriale.

Discuțiile pe subiectul mijloacelor de transport din regiune s-au desfășurat cu participarea experților de profil din partea Chișinăului, fiind evidențiate aspecte ce țin activitatea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din Tiraspol și  Rîbnița, în cadrul cărora grație facilităților oferite în ultimele luni s-a realizat o creștere semnificativă a cantității și calității serviciilor oferite proprietarilor de autovehicule din regiunea transnistreană, demonstrative în acest sens sunt statisticile privind eliberarea plăcilor neutre (septembrie 2021 – 618, august – 371, iulie – 239), cu remarca că potențialul tehnic și uman permite emiterea și a peste 1000 de numere de acest gen.

La fel a fost menționat că partea moldovenească este dispusă să diversifice spectrul de servicii ce pot fi prestate în subdiviziunile din stânga Nistrului, cu oferirea posibilității prescurtării până la 3-5 zile a termenului de eliberare a certificatului de înmatriculare pentru autovehiculele cu plăci de model neutru, delegării unor colaboratori adiționali din partea Agenției Servicii Publice pentru a oferi și alte categorii de servicii conexe, preschimbării permiselor de conducere în cele de model național, eliberării pentru automobile a plăcilor neutre de dimensiunea 220×174 mm, complementar la plăcile de mărimea 520×112 mm.

A fost specificat și faptul că în timpul apropiat în punctele de înmatriculare din stânga Nistrului urmează a fi pusă în aplicare soluția tehnică privind recepționarea cererilor pentru eliberarea chestionarului de luare în evidență a străinilor (formularul „RT”) întru ulterioara înmânare a documentului necesar pentru obținerea formularului TV-24 ce va permite documentarea cu plăci neutre a autovehiculului respectiv, iar aceasta va contribui la sporirea numărului de solicitanți deserviți, fiind reamintită și necesitatea complementării acestei dinamici și prin oferirea serviciilor în baza principiului „rândului viu”.

În continuarea discuțiilor purtate anterior a fost reabordată tema autovehiculelor comerciale și cea a autosanitarelor medicale ce asigură transportarea asistată a pacienților în stare de urgență medicală, fiind subliniat că aceste categorii nu intră sub incidența Deciziei protocolare din 24 aprilie 2018 și nu sunt acoperite de alte documente agreate în negocieri, însă, cu titlu de abordare umanitară, partea moldovenească este dispusă să ofere și a propus mecanisme facilitate de înmatriculare, cu promovarea actelor legislative de resort, întru a le oferi posibilitatea participării în traficul rutier internațional, cu respectarea angajamentelor internaționale asumate de către Republica Moldova.

Referitor la convocarea următoarei runde a formatului de negocieri „5+2”, partea moldovenească a reiterat disponibilitatea participării la această reuniune, cu trecerea în revistă a nivelului de implementare a angajamentelor convenite în pachetul „Berlin+”, desfășurarea unor consultări constructive și necondiționate, precum și cu trasarea viitoarelor căi de mișcare mai departe, iar în timpul apropiat se vor purta discuții adiționale pe acest subiect la nivelul reprezentanților politici.

Negociatorii principali au agreat și asupra necesității relansării în perioada imediat următoare a activității grupurilor de lucru sectoriale întru a fi abordate la nivel tehnic și identificate soluții viabile la problemele actuale de pe agendă.

De asemenea, Vicepremierul pentru reintegrare a readus în vizor problema aprovizionării cu mărfuri de primă necesitate a locuitorilor din satele din stânga Nistrului din raionul Dubăsari, în acest sens fiind propusă soluționarea durabilă a problemei în vederea asigurării liberei treceri și pe bază permanentă a furnizorilor de bunuri corespunzători și prin căile de comunicare terestră, nu doar cu utilizarea feribotului ce aparține Î.S. „Bacul Molovata”, inclusiv pe perioada înghețării Râului Nistru.

În zilele apropiate va avea loc o nouă întrevedere de lucru a reprezentanților politici.

Turcan Ana

Ai o noutate?