Dragoș Vicol și-a dat demisia, CCA va fi condus de omul socialiștilor

Președintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Dragoș Vicol, și-a dat demisia. În locul lui Vicol a fost aleasă Ala Ursu-Antoci. Aceasta a fost susținută cu 8 voturi din 9. Informația a fost confirmată pentru DESCHIDE.MD de către membrul CA, Ion Robu.

De precizat că Ala Ursu-Antoci până a deveni membru CA, a fost șef al cabinetului fracțiunii PSRM din cadrul Secretariatului Parlamentului. La fel, ea activează în calitate profesor la Colegiul de Ecologie din capitală. Potrivit CV-ului, ea nu a activat nicio zi în domeniul audiovizualului.

În calitate de membru CA, aceasta a făcut o declarație care a stârnit foarte multe nemulțumiri.

Ala Ursu-Antoci considera că posturile de televiziune nu au dreptul să critice instituțiile statului și partidele politice.

„Trebuie sa-i disciplinăm, trebuie să-i învățăm că un pic nu se face în felul ăsta, un pic nu trebuie să aducem acuzații instituțiilor statului, ne place – nu ne place instituția statului, dar conducătorul instituției reprezintă însăși instituția. Noi nu putem să aducem acuzații anumitor partide”.

Amintim că potrivit „legii lustrației”, propusă de PSRM, Dragoș Vicol urma să fie demis.

Dosar Media

Ai o noutate?