Foto: a-tv.md

Dodon s-a răzgândit și vrea Guvernul său? ”Suntem nevoiți…, sperăm că cetățenii ne vor înțelege”

Liderul PSRM, Igor Dodon, spune că la ”întâlnirile sale în teritoriu, oamenii întreabă ce se întâmplă în țară și cum să înțeleagă haosul politic în care ne afundăm cu toții”. Mai mult decât atât, Dodon menționează că în aceste zile toată lumea din Moldova este derutată de acțiunile și deciziile ”controversate ale președintelui Maia Sandu”.

La o săptămână de la anunțul că socialiștii nu vor vota pentru Guvernul Gavriliță, Dodon dă de înțeles că are un plan B. Respectiv, se pare că, socialiștii, alături de alte formațiuni din Parlament, ar putea veni cu un nou Guvern.

”Azi s-a impus o situație în țară care necesită soluții imediate și curajoase. Cât Președinția doarme, se plimbă prin străinătăți sau face jocuri politice cu „ași în mânecă”, împotriva interesului propriilor cetățeni, suntem nevoiți ca noi, celelate forțe politice, să acționăm mai ferm. Și sperăm că cetățenii ne vor susține întru totul”, declară Dodon.

Totodată, Dodon spune că socialiștii sunt gata să asigure desfășurarea alegerilor anticipate, însă există un ”dar”.

”Noi, socialiștii, suntem gata să asigurăm organizarea alegerilor parlamentare anticipate, dar până atunci vrem să înțelegem, împreună cu cetățenii, de ce țara s-a oprit pe loc. Vrem să înțelegem de ce Maia Sandu și partidul PAS fac jocuri politice urâte și penibile, ducând de nas oamenii. Jocul cu înaintarea Guvernului Gavriliță e un adevărat teatru al absurdului”, mai adaugă șeful socialiștilor.

Totodată Dodon se întreabă: ”Unde sunt acțiunile reale anticorupție? Unde sunt soluțiile magice anunțate anul trecut pentru lupta cu COVID? Unde este suportul promis agricultorilor, medicilor și agenților economici? Unde este ajutorul suplimentar oferit pensionarilor și păturilor social-vulnerabile? Unde sunt majorările „europene” la salarii? Unde sunt locurile noi de muncă pentru tinerii care să revină acasă de peste hotare”?

Citește și: Dodon s-a răzgândit și vrea Guvernul său? ”Suntem nevoiți…, sperăm că cetățenii ne vor înțelege”

Dosar Media

Ai o noutate?