sputnik dododn

Dodon s-a răzgândit, din nou, să se vaccineze cu Sputnik V! Socialistul s-a plimbat prin mulțime, apoi a plecat fără să se imunizeze

Deși s-a lăudat de atâtea ori că se va vaccina cu Sputnik V, șeful socialiștilor, Igor Dodon, s-a răzgândit din nou să se vaccineze împotriva coronavirusului cu mult-lăudatul ser Sputnikv.

Dodon a mers azi la maratonul vaccinării organizat la Palatul Republicii, ca să își administreze serul anti – COVID, așa cum a anunțat în ediția de vineri „Președintele Igor Dodon răspunde”.

S-a plimbat prin mulțimea de oameni venită să își facă un vaccin împotriva COVID – 19, a dat mâna cu ei, iar după ce a ajuns la capătul rândului kilometric de lume, s-a râzgândit.

Dodon a spus că își va face vaccinul abia după ce vor fi asigurați cu ser toți doritorii.

„Au venit foarte mulți doritori de a se vaccina anume cu Sputnik V. Am stat cu toți în rândul comun, am comunicat cu oamenii. Am decis că mă voi vaccina doar după ce vom asigura tuturor cetățenilor acces la serul anti COVID”, a scris socialistul Igor Dodon pe pagina sa de Telegram.

Amintim că sute de oameni stau la coadă ca să se vaccineze cu ser Sputnik V. Sunt însă disponibile și vaccinuri de la AstraZeneca și Sinopharm. Mulți dintre doritorii de a se imuniza au venit la Palatul Republicii încă de aseară.

Potrivit autorităților, oamenii sunt vaccinați după principiul primul venit, primul servit, nefiind acceptate liste.

La Palatul Republicii s-au format cozi imense de câteva sute de metri, iar oamenii au început să se agite că vaccinul se va epuiza repede și nu vor reuși să și-l administreze. Poliția este nevoită să intervină periodic pentru a calma spiritele.

Autoritățile municipale au decis împreună cu Ministerul Sănătății să repartizeze dozele de vaccin „Sputnik V” într-un singur punct de vaccinare.

Și asta pentru că există o solicitare mare pentru vaccinul „Sputnik V”. Astfel, de la 07:00 până la 22:00, iar în funcție de necesitate programul ar putea fi prelungit, va avea loc acest maraton la Palatul Republicii.

Dosar Media

Ai o noutate?