Președintele în exercițiu, Igor Dodon, anunță că deja a promulgat legile votate de către majoritatea nedeclarată PSRM-ȘOR, votate cu scandal în primă lectură și pe întuneric în a doua lectură. Dodon spune că, legile pe care le-a promulgat sunt așteptate de către cetățeni. Asta deși, opoziția parlamentară a declarat că va ataca votul majorității PSRM-ȘOR pe mai multe legi, la Curtea Constituțională.
Este vorba despre următoarele legi, spune Dodon:
– Legea de anulare a așa numitei ”legi a miliardului”, prin care guvernele anterioare au pus pe spatele cetățenilor plata pentru miliardul furat din cele trei bănci.
– Legea pentru modificarea Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii care prevede reducerea vârstei de pensionare până la 57 de ani la femei și 62 de ani la bărbați. În cazul femeilor cu cel puțin 5 copii, acestea vor avea dreptul să iasă la pensie la 54 de ani.
– Pachetul de legi cu privire la UTAG, legi care vin să contribuie la armonizarea legislației naționale în conformitate cu prevederile Constituției, legislației Republicii Moldova și a Legii privind statutul juridic special al UTA Găgăuzia.
– Legea pentru completarea articolului 181 al Legii nr.1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică care presupune că la solicitare, prospectele medicamentelor să fie oferite de farmacii și instituțiile medicale în limba de stat ori în limba rusă.
-Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova care prevede restabilirea statutului limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică, așa cum a fost timp de peste două decenii, până când Curtea Constituțională a declarat legea desuetă și a recomandat aprobarea unei noi legi.
– Legea cu privire la modificarea şi completarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova prin care a fost anulată cenzura la posturile TV. În curând, pe micile ecrane ale cetățenilor Republicii Moldova vor reveni buletinele informative ale posturilor TV din Rusia, dar și câteva canale TV, interzise până acum.