Dodon recunoaște că nu a știut despre ”mat-ul” lui Durleșteanu: ”Am discutat dimineață, declarația pe Facebook nu înseamnă nimic”

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, recunoaște că nu a știut despre faptul că Marian Durleșteanu își va retrage candidatura propusă de PSRM și Pentru Moldova, din care face parte și Partidul ”ȘOR” pentru funcția de premier. Asta deși a discutat cu Durleșteanu chiar în această dimineață.

”Dimineață, doamna Durleșteanu nu avea intenția să se retragă, cel puțin nimic nu indica acest lucru. După discuția de dimineață, clar că a fost o surpriză retragerea doamnei Durleșteanu. A refuzat sau nu a refuzat Durleșteanu, încă vom vedea, declarația pe Facebook încă nu înseamnă nimic”, declară Igor Dodon în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune.

Totodată, Dodon declară că discută practic zilnic cu Mariana Durleșteanu, însă nu a precizat dacă a avut o discuție cu aceasta după ce și-a anunțat decizia de retragere din joc. Dodon mai spune că nu a văzut deocamdată o cerere în scris, prin care, Durleșteanu să refuze, oficial, înaintarea la fotoliul de premier.

Mai mult decât atât, Igor Dodon a precizat că în timpul discuțiilor pe care le-a avut cu Marian Durleșteanu, în ultima perioadă, s-a analizat eventuala promovarea în funcții înalte în stat a acesteia, dar și o posibilă implicare în politică a fostului ministru al Finanțelor.

”Noi am discutat cu doamna Durleșteanu mai multe scenarii, inclusiv promovarea în funcții înalte în stat sau alte proiecte politice. Noi urma să înaintăm o candidatură la funcția de premier, fie că era vorba de Marian Durleșteanu sau de altcineva, urma să decidem”, mai adaugă Dodon.

Totodată, Dodon precizează că, șansele ca liderul PAS, Igor Grosu, care este și candidat desemnat de către președintele țării al funcția de premie, să fie votat de către PSRM sunt egale cu zero.

”Este regretabil că doamna președinte s-a grăbit, căci mai departe va fi blocaj. E nu cred că PSRM va susține această candidatură la funcția de premier, șansele sunt reduse la zero. Acest decret poate fi declarat neconstituțional, dacă va veni majoritatea parlamentară și va înainta un alt candidat. Respectiv, acest decret nu va însemna nimic”, mai adaugă Dodon.

Amintim că, președintele țării, Maia Sandu, anunță după consultările ci fracțiunile parlamentare că îl va înainta pe liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, la funcția de premier.

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?