Dodon nu poate ieși din rolul de președinte: S-a întâlnit cu Lukașenco și l-a ridicat în slăvi – ”Om de stat remarcabil”

Liderul PSRM, Igor Dodon, a plecat în Belarus, împreună cu o delegaţie a Parlamentului de la Chişinău, asta deşi fostul preşedinte nu mai deţine nicio funcţie în stat.

Igor Dodon s-a întâlnit la Minsk cu liderul belarus, Aleksandr Lukaşenko. Întrevederea dintre Dodon şi Lukaşenko a fost una formală şi s-a desfăşurat la reşedinţa prezidenţială din Ostroshitsky Gorodok, regiunea Minsk.

„În cadrul vizitei de lucru de două zile în Republica Belarus, am avut o întrevedere foarte productivă cu şeful statului, Aleksandr Lukaşenko, un vechi şi sincer prieten al ţării şi al poporului nostru. (…) Avem ce învăţa de la o asemenea persoană cu experienţă şi om de stat remarcabil. Or, în comparaţie cu Belarus, Moldova a pierdut mult din punct de vedere economic şi social, în cei 30 de ani de independenţă”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

Dodon a comunicat că a discutat cu Lukaşenko „despre situaţia geopolitică şi tentativele unor actori occidentali de a submina securitatea şi stabilitatea din regiunea noastră”.

Precizăm că speakerul Zinaida Greceanîi, în fruntea delegaţiei Republicii Moldova, efectuează, în perioada 5-7 mai, o vizită oficială la Adunarea Naţională a Republicii Belarus.

Din delegaţie mai fac parte deputaţii socialişti Vasile Bolea şi Radu Mudreac, secretarul general al Parlamentului Adrian Albu, precum şi ministrul în exerciţiu al agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului, Ion Perju.

 

Dosar Media

Ai o noutate?