Foto:facebook/Iurie Reniță

Dodon, despre kuliokul de la Plahotniuc: ”Riscul ne-am asumat noi, socialiștii, și eu în primul rând”

Dodon, despre kuliokul de la Plahotniuc: ”Riscul ni-am asumat noi, socialiștii, și eu în primul rând”,

Fostul şef al statului, Igor Dodon, susţine că nu-i este frică de faptul că procurorii l-ar putea ancheta penal în cazul înregistrării video din iunie 2019 în care i se oferă o pungă neagră. Mai mult, liderul PSRM crede că decizia de a merge la acea întâlnire a fost corectă şi asumată, pentru că îşi dorea să schimbe situaţia în ţară, chiar dacă acest lucru i-a prejudiciat imaginea, scrie publika.md

În cadrul emisiunii „PRIME TIME” de la PRIME, Dodon a spus acele secvenţe nu pot fi considerate probe într-un dosar, de aceea nu-şi face griji, deşi nu mai are imunitate parlamentară.

„Haideți să punem punct. Ce este acolo? Un personaj politic care era sub presiune să fugă din Moldova încearcă să transmită ceva unui politician care nu acceptă și tot asta se filmează cu o cameră ascunsă, care nu era autorizată pentru filmări și nu poate utiliza în procese penale. Asta este un fake, care a fost ridicat în opinia publică cu scopul de a favoriza pe cineva în alegeri prezidențiale.”, a relatat Igor Dodon. 

Igor Dodon susţine că datorită strategiei sale de a negocia în paralel cu PDM a fost posibilă crearea coaliţiei dintre PSRM şi Blocul ACUM, din care făceau parte Platforma DA şi Partidul Acţiune şi Solidaritate.

„Ei nu au riscat cu nimic, cei din Blocul ACUM și Maia Sandu, care a devenit atunci prim-ministru și pe urmă președinte. Riscul ne-am asumat noi, socialiștii, și eu în primul rând. Eu cred că a fost atunci luată o decizie corectă, care mai târziu a fost jucată împotriva mea. Regret eu acest lucru sau nu regret – nu regret.”, a menționat fostul şef al statului.

După suspendarea din funcţie şi reţinerea lui Alexandr Stoianoglo, Procuratura Generală a anunţat că verifică procesul penal pornit în baza imaginilor video în care fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc îi transmite o pungă neagră lui Dodon.

Informaţia a fost confirmată pentru „Ziarul de Gardă” de procurorul general interimar, Dumitru Robu. Cazul a început să fie investigat de Procuratura Generală în 2020, în baza denunțurilor depuse de Andrei Năstase, Iurie Reniță şi Lilian Carp. Ulterior, însă, procurorii au precizat că nu vor iniția un dosar penal, deoarece este imposibil de stabilit ce se afla în acea pungă.

Sursa: publika.md

Dosar Media

Ai o noutate?