DOC// Stoianoglo solicită probe de la Maia Sandu care ar demonstra că Procuratura este ineficientă în cazul dosarelor de rezonanță

Procuratura Generală s-a adresat Președintelui Consiliului Suprem de Securitate, adică Maiei Sandu, cu rugămintea de fi informată despre materialul factologic care a stat la baza deciziei Consiliului Suprem de Securitate din 10 august 2021, prin care au fost constatate: ”inacțiunile autorităților abilitate în gestionarea cazurilor de rezonanță condiționează oportunități propice eschivării de la răspundere penală a persoanelor implicate în cazuri de corupție în proporții mari și deosebit de mari”.

Mai exact, instituția întreabă care sunt numeroasele cauze penale avute în vedere, care anume autorități abilitate au inacționat, în care spețe și care sunt cazurile de imixtiune a unor interese externe în activitatea acestora, iar în cazul în care astfel de materiale nu există, Procuratura roagă, respectuos, să fie informată pe ce s-a întemeiat Decizia CSS.

Acuzațiile despre ”Numeroasele cazuri de tergiversare intenționată a procedurilor de urmărire penală în dosarele de rezonanță și de interes pentru securitatea națională subminează credibilitatea, funcționalitatea și autoritatea instituțiilor de drept din țară cu funcții de prevenire, monitorizare și intervenție. Vulnerabilitatea organelor de urmărire penală din stat, demonstrată prin ineficiență și imixtiune a unor interese externe în activitatea acestora, prejudiciază în mod direct securitatea și bunăstarea statul”, se mai arată în comunicatul Procuraturii.

Totodată, instituția precizează că informațiile solicitate sunt importante pentru Procuratură, deoarece, în cadrul ședinței CSS din 10 august 2021, Procurorul General-interimar a fost unicul raportor care a prezentat o informație generalizată la subiect, urmată de o serie de întrebări, afirmații, declarații cu substrat politic și critici nefondate aduse Procuraturii de către unii membri ai CSS pe câteva cauze penale concrete.

”Întrucât reprezentantul Procuraturii a refuzat să raporteze pe spețe individuale, discuțiile s-au limitat la interpretarea unor informații neoficiale și aprecieri subiective a prestației Procuraturii”, se arată în același comunicat.

În plus, Procuratura roagă să fie informată și despre cadrul normativ ce întemeiază competențele CSS de a solicita unui procuror, inclusiv Procurorului General, să raporteze măsurile întreprinse și rezultatele obținute în cadrul unei anchete penale concrete și să facă constatări privind eficiența sau ineficiența unei investigații.

Concomitent, reieșind din recomandările CSS, înaintate Procuraturii, instituția roagă Președintele CSS să precizeze ce se are în vedere prin examinarea punctuală a cazurilor de rezonanță la ședința CSS, conform căror proceduri legale, care ar fi volumul de informații așteptat și admisibil legal de a fi prezentat, care sunt cazurile punctuale de rezonanță pe care intenționează CSS să le examineze la următoarea ședință și care norme legale îi atribuie CSS aceste competențe.  

  

Dosar Media

Ai o noutate?