DOC// Ironia sorții – Dodon are un nou șef la Moscova, pe care l-a numit anterior ”debil” – vizită de urgență în Rusia

Igor Dodon își pierde influența la Moscova. Vladimir Cernov, cel despre care se spunea că îi lua apărarea lui Igor Dodon de la Moscova, a fost concediat de președintele rus, Vladimir Putin. Un decret semnat de acesta, care apare pe site-ul oficial al Kremlinului, arată că Cernov a fost „eliberat” din funcția de șef al Direcției pentru relații interregionale și legături culturale cu țările străine a Președinției Federației Ruse. Potrivit jurnaliștilor de la RISE Moldova, Cernov era cel care coordona un „departament moldovenesc” în administrația prezidențială rusă.

Șef al acestui „departament” este un veteran al serviciilor speciale ruse, Igor Maslov, conform datelor centrului „Dossier”, cu care au colaborat jurnaliștii moldoveni.

Igor Maslov, unul dintre decanii serviciilor de informații și securitate ruse, ar fi fost numit anterior de către Igor Dododn, ”debil”. Dovada este o corespondență secretă publicată de către deputatul PAS, Dumitru Alaiba.

Fostul președinte al țării, Vladimir Voronin, a declarat zilele trecute în cadrul unei emisiuni TV că Dodon își pierde susținerea la Moscova, iar numirea lui Maslov în funcția de șef al Direcției pentru relații interregionale și legături culturale cu țările străine a Președinției Federației Ruse ar avea legătură cu faptul că, fostul șef al acestei direcții, Vladimir Cernov, nu a asigurat câștigarea alegerilor prezidențiale de către Dodon în  Moldova.

”Dodon va avea probleme serioase la Moscova, cred că eliberarea lui Cernov are legătură și cu faptul că Dodon a pierdut alegerile în Moldova”, declară Voronin.

Potrivit informațiilor, atât Dodon, cât și Maslov nu au cele mai bune păreri unul despre altul, lucru care l-ar deranja pe șeful socialiștilor.

În acest context, Dodon urmează să întreprindă o vizită fulger la Moscova, coordonată inclusiv de Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova, care a făcut o solicitare către Air Moldova să îi permită lui Dodon decolarea spre Moscova.

Dosar Media

Ai o noutate?