Conducerea postului TV8 informează că, începând cu data de 7 septembrie 2021, Natalia Morari și-a depus demisia din funcția de președinte al Asociației și și-a retras calitatea de membru al Consiliului de administrare al A.O. “Media Alternativă” și, prin urmare, nu este în poziția să participe la luarea deciziilor și în administrarea postului de televiziune, se arată într-o declarație oficială.
Totodată, începând cu data de 7 septembrie 2021, urmare a anunțului ei de a-și suspenda emisiunea, TV8 anunță despre retragerea definitivă a emisiunii „Politica Nataliei Morari” din grila de emisie a postului. Deciziile conducerii TV8 sunt dictate de Codul deontologic al jurnalistului, politica editorială internă, și misiunea și valorile TV8.