Foto: Facebook CNA

Directorul CNA, Ruslan Flocea: Decizia privind demiterea mea a fost luată

Directorul Centrului Național Anticorupție, Ruslan Flocea, declară că nu va da curs invitației de a participa în plenul Parlamentului la audierile anunțate de PAS.

”Nu voi participa la un exercițiu formal, din moment ce decizia de a mă demite a fost deja luată. Cel puțin asta reiese din declarațiile publice ale unor reprezentanți ai PAS care au afirmat, cu fiecare ocazie, că directorul CNA va fi demis după așa-zisa evaluare”, declară Flocea.  

Totodată, acesta menționează că: ”Timp de două luni am participat cu echipa la audierile din comisia parlamentară, am prezentat absolut toată informația solicitată, în termenii indicați, cu răspunsuri concrete la întrebările formulate de deputați”.

”Am oferit explicații, acolo unde au fost necesare unele precizări. Cu regret, Raportul, publicat astăzi pe site-ul parlamentului, este expresia unei distorsionări intenționate a realității, o manipulare crasă a cifrelor și o lipsă totală de înțelegere a proceselor”, mai adaugă încă directorul CNA.

Roza acuză parlamentarii de superficialitate: ”De la bun început, am observat superficialitatea abordărilor unor membri ai Comisiei, lipsa cunoașterii elementare a cadrului juridic și a competențelor CNA, precum și populismul, manifestat pe toată perioada audierilor. De aceea îi voi scuti pe cei, care se acoperă astăzi cu mandatul de încredere dat de cetățeni, de rușinea ce le revine pentru un exercițiu de fațadă, cu final prestabilit”.

Turcan Ana

Ai o noutate?