Colaj: Dosar Media

Diacov, Filip și Jizdan – negociatorii șefi ai PDM, la consultările cu președintele țării, Maia Sandu

Deputații fracțiunii Partidului Democrat din Moldova din Parlamentul de la Chișinău, Dumitru Diacov, Pavel Filip și Alexandru Jizdan, au venit, luni, 28 decembrie, la consultările inițiate de către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

”Avem nevoie de anticipate luând în considerare trecerea deputaților dintr-o formațiune politică în alta și nu o singură dată”, a declarat președintele PDM, Pavel Filip

Liderul PDM,a adăugat că este important cine  va gestiona situația din țară, până la desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate.

„Propunerea noastră a fost că noi trebuie să avem elaborat un plan anti-criză pe termen scurt: gestionarea crizei pandemice, a celei economice și pregătirea pentru anticipate. Nu am vorbit despre guvern de tranziție, am vrut să înțelegem care este foaia de parcurs și echipa care gestionează această criză, nu este neapărat că este vorba despre o echipă guvernamentală. Nu am discutat potențiali oameni ai acestei echipe, dar PDM dispune de oameni profesioniști. Ne-am oferit să ne aducem aportul, în caz de necesitate”, a menționat Filip.

Amintim că, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, organizează astăzi consultări cu fracțiunile şi grupurile politice parlamentare.

Dosar Media

Ai o noutate?