Deputatul ”ȘOR”, Denis Ulanov merge să discute cu Maia Sandu – Ce mesaj vrea să îi transmită, alături de alți doi colegi

Platforma parlamentară „Pentru Moldova” și fracțiunea Partidului „ȘOR” vor participa la consultările anunțate astăzi de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la care au fost invitate fracțiunile și grupurile parlamentare.

Astfel, la discuții, vor participa deputații Vladimir Vitiuc, Denis Ulanov și Elena Bacalu.

Fracțiunea Partidului „ȘOR” și Platforma parlamentară „Pentru Moldova” reiterează că ”singura cale de depășire a crizei politice și de combatere a pandemiei de coronavirus este învestirea unui Guvern cu atribuții și drepturi depline, susținut de o majoritate parlamentară formalizată, capabil să scoată țara din criza pandemică și economică”.

Prin urmare, deputații Partidului „ȘOR” și cei ai Platformei „Pentru Moldova” își exprimă speranța că după consultările de astăzi se va reuși ”rezolvarea problemelor stringente cu care se confruntă Republica Moldova”.

Amintim că astăzi, președintele țării, Maia Sandu, îi așteaptă la consultări pe deputații PSRM, Pentru Moldova și cei ai Partidului ”ȘOR”, după ce vineri, aceștia au ignorat invitația de a merge la consultări, menționând că au o agendă parlamentară încărcată.

La consultările de săptămâna trecută au participat doar deputații din PRO Moldova, PD, PAS și PPDA.

.

.

.

.

Dosar Media

Ai o noutate?