Deputatul socialist Vlad Bătrîncea – în vizorul ANI

Deputatul Platformei DA Iurie Reniță s-a adresat Autorității Naționale de Integritate pentru a verifica din ce venituri a oferit donații deputatul Vlad Batrîncea în campania electorală din anul 2014 pentru Partidul Socialiștilor. Potrivit deputatului Reniță, Batrîncea ar fi obținut timp de trei ani (2012-2014, inclusiv) un venit de numai 95 de mii de lei, iar în campania pentru parlamentarele din 2014 a donat Partidului Socialiștilor suma de 90 de mii de lei.

Astfel, potrivit lui Reniță, deputatul Batrîncea ar fi trăit în această perioadă cu un venit de doar 139 de lei pe lună.

Conform Declarației sale de avere din 2 octombrie 2014, secretarul executiv al PSRM a obținut pe parcursul a 2 ani de zile la locul de muncă (2012 – 2013) doar 55.000 lei, iar în perioada 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2014 acesta a avut o salarizare la locul de muncă de 40.000 lei. Aceasta a fost unica sa sursă de existență pe parcursul a trei ani, dar în campania pentru alegerile parlamentare din 2014 Vladik face PSRM-ului o donație de toată frumusețea – tocmai 90.000 lei. Apare fireasca întrebare: de unde a „crescut” această sumă atât de impunătoare, care au fost sursele de finanțare și cum le-a obținut junele fruntaș soțîalist? Urmează să le clarifice ANI și Procuratura Generală, nu intenționez să substitui responsabilitățile acestora, a menționat deputatul Reniță.

Solicitat de Dosar Media, Vlad Bătrîncea nu a răspuns la telefon pentru a veni cu o reacție la cele imputate de Iurie Reniță.

Dosar Media

Ai o noutate?