Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, declarații dezlănțuite în adresa lui Dodon: ”Hoțul”, ”Trădător nevertebrat și putred de corupt”

Deputatul PAS Dumitru Alaiba s-a arătat deranjat de faptul că fostul președinte pro-rus, Igor Dodon, împreună cu socialiștii, au purtat astăzi, la marșul ”Victoriei” panglica Sfântul Gherghe la piept. Alaiba l-a numit pe Dodon cu cele mai rușinoase expresii, care poate caracteriza un fost demnitar de rang înalt.

”Hoțul Dodon a reapărut în lumina reflectoarelor pe un moment. Să-i lăsăm acest moment. Nu știe el oare că această panglică este, probabil, ultimul lucru pe care l-au văzut înainte de moarte sute de oameni în Bucea, Irpin și alte orașe din Ucraina? Știe, desigur. Își dă seama. Dar ignoră. Ce de tare mă bucur că în aceste timpuri complicate nu-l avem la guvernare pe acest trădător nevertebrat și putred de corupt. Era să fim o rușine de țară. Era să fim un al doilea Belarus. Chiar mult mai rău. Cât despre panglică, mă aștept forțele de ordine să execute legea întocmai cum ea a fost votată. Nici mai mult, nici mai puțin”, scrie deputatul.

Întreaga conducere a PSRM a purtat astăzi panglica Sfântul Gherghe la piept și riscă amenzi de până la 18 mii de lei, întrucât purtarea acesteia a fost interzisă prin lege.

Dodon a declarat că se va adresa la CEDO, dacă Poliția îl va amenda.

Turcan Ana

Ai o noutate?