Foto: politia.md

FOTO//Un deputat s-a izbit cu mașina într-un copac – în automobil mai era un membru al familiei

Deputatul Pro Moldova, Oleg Sîrbu, a ajuns la spital în această dimineață în urma unui accident produs pe traseul Edineț – Brînzeni. Acesta ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de un copac.

Potrivit informațiilor, în mașină se mai afla un membru al familiei. Aceștia au fost transportați la spital.

Deputatul a fost supus testării cu aparatul Drager pentru a se depista dacă acesta s-a aflat în stare de ebrietate. Astfel, s-a stabilit că Oleg Sîrbu, care se afla la volanul mașinii în momentul coliziunii nu consumase alcool.

Alte circumstanțe ale accidentului urmează a fi stabilite de oamenii legii.

Dosar Media

Ai o noutate?