Democrații răstoarnă coaliția de guvernare cu PSRM și o susțin pe Maia Sandu în turul doi al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie – surse

Partidul Democrat va veni mâine cu un anunț în vederea susținerii unui candidat în turul al alegerilor prezidențiale, care vor avea loc în data de 15 noiembrie.

Potrivit surselor Dosar Media, demne de încredere, mâine, la ora 13:30, liderul PDM, Pavel Filip, va anunța public că formațiunea pe care o reprezintă, o va susține pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale și nu pe Igor Dodon, care le este, cel puțin până mâine, partener de coaliție.

Aceleași surse menționează că decizia a fost luată de comun acord în Partidul Democrat, iar susținerea pentru Maia Sandu reprezintă dorința majorității deputaților din formațiune, lucru care nu-i convine deloc președintelui în exercițiu, Igor Dodon.

De altfel Igor Dodon a și declarat în această dimineață că ”Partidul Democrat se frământă”, atenționându-i întru-n fel că, decizia democraților ”ar urma să aibă ”consecințe”.

”PSRM și-a respectat toate angajamentele față de PD. Eu cunosc mai multe lucruri pe care nu vreau să le spun, dar decizia într-o parte sau în alta va avea și consecințe.  După alegerile prezidențiale, indiferent cine câștigă modificări în structura Guvernului vor fi, iar Guvernul Chicu renovat îți va continua activitatea”, declară Dodon.

Amintim că ieri, liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, a discutat cu ambasadorii SUA şi României la Chişinău, despre rezultatele primului tur de scrutin prezidenţial.

Liderul PDM a scris pe pagina sa de Facebook că a abordat cu cei doi ambasadori scenariile post-electarele. Pavel Filip nu oferă amănunte în acest sens, şi nici nu precizează dacă a vorbit cu ambasadorii despre un eventual sprijin al partidului său pentru unul dintre candidaţii turului doi al alegerilor prezidenţiale.

La întrevederea care a urmat cu ambasadorul României, Daniel Ioniţă, liderul democraţilor a remarcat că relaţia cu România rămâne una de suflet pentru Republica Moldova şi a mulţumit pentru sprijinul oferit până acum.

Pavel Filip a început discuţiile pe tema situaţiei post-electorale, în condiţiile în care nu a înaintat niciun candidat la alegerile prezidenţiale, şi nici nu a susţinut pe cineva în primul tur de scrutin. PDM, are 13 deputaţi în Parlament şi e aliat al PSRM la guvernare.

Dosar Media

Ai o noutate?