În cadrul unei ședințe extraordinare ce a avut loc în această dimineață, 4 aprilie, Consiliul de Integritate a aprobat cererea de demisie depusă de președinta suspendată a Autorității de Integritate (ANI), Rodica Antoci.
„Consiliul de Integritate a acceptat în unanimitate cu prezenta celor 6 membri ai CI cererea de demisie a Rodicăi Antoci, urmând sa organizeze un alt concurs public pentru numirea unui alt Președinte. Pentru următorul concurs, membrii CI trebuie sa elaboreze un regulament privind organizarea acestui concurs”, au anunțat responsabilii de la ANI.
La 24 martie curent, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind suspendarea Rodicăi Antoci din funcția de președinta Autorității Naționale de Integritate (ANI).
Consiliul de Integritate a admis vineri, 18 martie, demersul procurorilor anticorupție cu privire la suspendarea provizorie a Rodicăi Antoci din funcția de președintă a ANI.