Declarații paradoxale! Gavriliță – ”pot scoate țara din criză”, PAS – ”nu vom vota nici un guvern”, Sandu – ”capcane sau anticipate”

Candidatul desemnat la funcția de premier de către președintele țării, Maia Sandu, Natalia Gavriliță declară că, va veni cu o echipă și un program cu care să poată scoate țara din criză și să apere interesele cetățenilor. Asta în timp ce colegii săi din Partidul Acțiune și Solidaritate, membrul căruia este și Gavriliță spun că nu o vor vota, iar Maia Sandu declară că dacă candidatura premierul desemnat va fi votată de formațiunile din Parlament, atunci însemnă că partidele care vor ridica mâna să-și dea votul pentru Natalia Gavriliță întind capcane și nu vor anticipate.

”Sunt onorată că am fost desemnată în calitate de candidat la poziția de Prim-ministru. Voi folosi aptitudinile și competențele mele pentru îmbunătățirea vieții oamenilor și prosperarea Moldovei. Cred cu tărie că cetățenii merită dreptate și bunăstare și voi veni în fața voastră cu o echipă și un program care pot să scoată țara din criză și să apere interesele cetățenilor” a declarat Gavriliță.

Fracţiunea PAS nu va vota nici un guvern înaintat în acest Legislativ, fiindcă numai aşa se vor putea declanşa alegerile anticipate pe care le aşteaptă oamenii, anunță formațiunea.

”Problema acestei ţări nu este un guvern, oricât de profesionist ar fi, problema acestei ţări este cel mai corupt Parlament din istoria ţării, care nu va lăsa ca acest guvern să funcţioneze”, se arată într-o reacție a celor de la PAS.

Președintele țării, Maia Sandu, a făcut marele anunț. În cadrul unui briefing de presă, șefa statului a anunțat că a decis să desemneze un candidat la funcția de premier al Republicii Moldova. Este vorba despre Natalia Gavriliță, fost ministru de Finanțe în Guvernul condus de Maia Sandu.

Programul de guvernare ar trebui să se bazeze pe dezvoltarea economică și un amplu program anticorupție, a subliniat Maia Sandu reiterând că pledează în continuare pentru alegeri parlamentare anticipate.

„I-am dat sarcina să creeze echipa guvernamentală și să pregătească un program de guvernare axat pe dezvoltare economică și curățarea instituțiilor statului de corupție. Consider că alegerile parlamentare anticipate sunt singura cale de a ieși din impasul politic în care ne-am pomenit. Cetățenii au dreptul să-și aleagă deputații. Acum fracțiunile din Parlament vor avea posibilitatea să demonstreze dacă cu adevărat își doresc alegeri parlamentare anticipate sau vor să pună capcane”, a spus Maia Sandu.

Natalia Gavriliţă a absolvit dreptul la Universitatea de Stat din Moldova şi un master în politici publice la „Harvard Kennedy School”. La Londra a lucrat în calitate de economist la Fondul Global pentru Inovații.

A fost secretar de stat la Ministerul Educației. A lucrat la Oxford Policy Management (OPM) din Marea Britanie pentru proiecte de guvernare și evaluare în Tadjikistan, Indonezia, Nigeria și Teritoriile Palestiniene Ocupate.

Anterior a activat în domeniul reformei administrației publice, al planificării strategice și al coordonării donatorilor.

Dosar Media

Ai o noutate?