Declarație penibilă a lui Lavrov, întrebat dacă rușii vor ataca Moldova: Rusia ”nu” vrea să atace alte state, așa cum ”nu” a atacat nici Ucraina

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat astăzi în cadrul unei conferențe de presă, după negocierile diplomatice pe care le-a purtat cu șeful diplomației ucrainene, Dmitrii Kuleba, că că Rusia ”nu” va ataca alte state, așa cum ”nu” a atacat nici Ucraina.  Acesta a fost întrebat dacă rușii vor ataca inclusiv republica Moldova.

Lavrov a declarat că Rusia nu a atacat Ucraina şi a motivat invazia ţării vecine ca o „situaţie care constituia o ameninţare directă la adresa securităţii Federaţiei Ruse”.

”Nu, nu avem în plan să atacăm alte ţări. Cum nu am atacat nici Ucraina. Aşa cum am explicat de multe ori, în Ucraina a apărut o situaţie care constituia o ameninţare directă la adresa securităţii Federaţiei Ruse. Iar noi dovezi descoperite în teritoriile eliberate, mai ales în Doneţk şi Lugansk, arată că era planificat un atac asupra republicilor populare chiar luna aceasta”, declară Lavrov.

Totodată a diplomatul rus a menționat că: ”Există dovezi grăitoare în privinţa a ceea ce punea la cale Pentagonul, folosind fondurile Statelor Unite în laboratoare biologice, folosind teritoriul ucrainean pentru studierea agenţilor patogeni care pot fi folosiţi ca arme biologice. Faptul că Washingtonul a dezminţit public ceea ce ei au numit drept zvonuri privind implicarea lor în activităţi ilegale nu este deloc surprinzător. Nici faptul că Uniunea Europeană a spus într-un singur glas că nu deţine informaţii despre niciun fel de activităţi de cercetare privind arme biologice în Ucraina nu ne surprinde deloc”, a declarat Serghei Lavrov joi, la conferinţa de presă după întâlnirea cu ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba.

La aceeaşi conferinţă, Lavrov a negat şi faptul că ruşii au bombardat civili la maternitatea din Mariupol, susţinând că spitalul fusese evacuat şi transformat în bază militară.

De asemenea, el a ameninţat voalat ţările care livrează armament Ucrainei că se expun unui „pericol colosal”, scrie digi24.ro.

”Aceste ţări creează un pericol colosal, inclusiv pentru ele însele”, a insistat Lavrov, evocând în special livrările de rachete aer-sol portabile şi riscul utilizării lor împotriva „aviaţiei civile”.

„Unde vor merge aceste mii de sisteme aer-sol portabile este o întrebare pe care le-o punem colegilor noştri din UE”, a adăugat ministrul rus.

Turcan Ana

Ai o noutate?