Colaj: Dosar Media

Declarație: Dacă socialiștii nu vor vota, atunci nici PAS nu va susține prin vot ”Guvernul Grosu”

Socialiștii vor ca Igor Grosu să fie votat, doar că fără voturile socialiștilor. Atunci ei se spală și pornesc lozinca Candu-Sandu-Șor. Declarația îi aparține deputatului PPDA, Dinu Plângău.

”PAS vrea să fie votat Igor Grosu, dar cu voturile socialiștilor și fără voturile ȘOR, perfect ar fi să fie un vot unanim. Cu un vot unanim și o comunicare bună, toate succesele sunt asumate de Igor Grosu, iar toate bubele-s pe seama Parlamentului corupt. Atunci, după trei luni de murat, ei vin ca salvatorii națiunii. Dacă socialiștii nu vor vota, nu va vota nici PAS și vor zice că planul era să provoace anticipate” spune Dinu Plângău.

PAS știe foarte bine că anticipate nu pot fi organizate fără rectificarea bugetului, mai adaugă deputatul.

”Rectificarea bugetului este competența Guvernului. Ideea că CEC se va împrumuta de la bănci sau speranța că Niciforciuc, Șor, Candu sau orice alt deputat nu va contesta o procedură neconstituțională de dragul anticipatelor mi se pare naivă. Până atunci, oricum ai nevoie de o majoritate parlamentară care să voteze pentru această rectificare și să aloce bani pentru alegeri”, mai adaugă deputatul.

Plângău mai adaugă că, ”Platforma DA vrea să fie votat Guvernul Grosu, dar poate vota doar dacă acest vot este solicitat de candidat.

”Azi candidatul a zis să nu ne grăbim cu votul. Într-o situație fără pandemie i-am fi spus să mai încerce o dată după anticipate. Celelalte grupuri vor vota sau nu în dependență de mesajul candidatului. Oare nu pare a grădiniță de copii?! Cifrele cresc și suntem abia la început. Cu așa iresponsabilitate să vedem ce ne așteaptă în aprilie-mai! În asemenea situație bizară, vreau să întreb presa și formatorii de opinie care au contribuit la o stare de spirit din care nici clasa politică nu poate ieși. Nu aveți un cuvânt de spus? Platforma DA a plătit deja costurile pentru abordări raționale”, conchide parlamentarul.

 

Dosar Media

Ai o noutate?