De stat în casă//Cărți, filme, muzică și evenimente: recomandări pentru prima săptămână din decembrie

Pentru că e frig și e pandemie, am decis să vă pregătim pentru fiecare început de săptămână o listă de recomandări numai bune #destatîncasă. Iar dacă sunteți responsabili și doriți ca trendul să persiste, dați-ne o mână de ajutor. Trimiteți sugestiile voastre la adresa dosarmedia@gmail.com

Recomandări numai bune #destatîncasă de la Marcela Postică

Cărți

Într-o societate patriarhală, plină de violență, în care femeia continuă să fie stigmatizată vă invit să citiți ”Învățare” de Tara Westover. Conform datelor Biroului Național de Statistică, fiecare a șasea femeie din Republica Moldova este supusă unei forme de violentță în familie pe parcursul vieții sale. Respectiv, aș spune că probabilitatea ca o femeie din Republica Moldova să aibă nevoie de o lectură ceva mai aproape de realitatea pe care o trăiește e foarte mare, iar cartea aceasta descrie o asemenea realitate.

”Învățare„ este o poveste autobiografică uluitoare despre importanța educației și despre forța ei de a schimba realități. Realități în care Tara este fiica unui tată bipolar, paranoic care nu îi lasă pe cei 7 copii să meargă la școală și nici să apeleze la doctor, indiferent de durerile avute sau accidentele suferite. În schimb, îi pregătește de sfârșitul lumii.

Autoarea vorbește despre cum ajunge să se dezică de familia ei doar pentru a se salva pe sine, la propriu. Supusă violențelor fratelui său mai mare, Shawn, într-o familie în care toată lumea refuză să vadă acest lucru, Tara vede învățarea drept una dintre cele mai sigure și puternice modalități de salvare.

Cartea a intrat în top 5 cărți recomandate de Bill Gates la finalul anului, a intra în lista de favorite a lui Barack Obama – ediția 2018 și a fost desemnată una dintre cele mai bune cărți ale anului de către: Time, The Washington Post, O: The Oprah Magazine, NPR, The Guardian, The Economist, Financial Times, Newsday, New York Post, theSkimm, Refinery29, Bloomberg, Publishers Weekly, Library Journal, New York Public Library, Vogue, și multe alte publicații.

Vă las mai jos câteva secvențe:

”Îmi doream să fiu reparată”

”Toată viața acest instinct (de supraviețuire) mă învățase același unic lucru – că ai șanse mai mari dacă te bazezi doar pe tine.”

”Ajunsesem la convingerea că posibilitatea de a cântări multe idei , multe istorii, multe puncte de vedere era miezul a ceea ce se numește să te creezi singur.”

”Cu adevărat importantă pentru mine …era capacitatea de a mă minți pe mine însămi cu convingere: de a crede că sunt puternică. ”

Filme

The queen’s gambit – noua senzație marca Netflix. Vă las trailer-ul dacă nu l-ați văzut încă! Și da, e o femeie în lumea bărbaților, să-i zic așa, în rol principal. Me gusta! După ce am văzut serialul dintr-o suflare, la final, am vrut să joc șah. Vă las să vedeți cum e.

 

Muzică

I-am descoperit pe ”Breathe” vara aceasta în lockdown, apropo, a fost desemnat cuvântul anului! Aveau doar 3 piese pe atunci.  Mi-au plăcut. Îmi plac în continuare chiar dacă e iarnă. Îmi place originalitatea/noutatea lor.  Videoclipul la ultima lor piesă cuprinde cadre din 17 țări, toate filmate cu telefonul mobil. A ieșit ceva autentic, iar piesele au o stare bună, de chill pentru mine,  stare bună de ceva bun!

Vă las Contul lor de youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbhtzt0bHz_UIkVsAKE2fvw

Evenimente

S-au închis teatrele, dar cred că ați putea opta și pentru o piesă online. În plus, există și beneficii în toată această pandemie, teatrele din România sunt la un click distanță. Poți vedea o piesă bună jucată la Cluj, Sibiu, București fără să te miști din pat.  Ăstea da vremuri grele!

Postica Marcela

Ai o noutate?