Igor Dodon spune că s-ar descurca în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, astfel a răspuns la una dintre întrebările adresate lui de jurnaliști în cadrul emisiunii online ”Președintele Igor Dodon răspunde”.
”De ce nu? E cred că noi ne putem descurca cu acest lucru. Eu am fost prim-viceprim-ministru al Economiei. Vom vedea, cred că este prematur acum să vorbim, dar cred că noi putem face o echipă care să facă față multor provocări”, declară Dodon.
Dodon spune că Natalia Gavriliță, premierul desemnat de Maia Sandu, este o profesionistă în domeniul economic, însă aspectul său profesionist nu este suficient pentru a fi votată.
„Consider că Natalia Gavriliță este o persoană profesionistă. De altfel, nu aveam s-o iau în echipă în anul 2007. În 2008, după ce a fost format Guvernul Greceanîi, i-am propus doamnei Gavriliță să conducă o direcție importantă, eram o echipă comună. De aceea din punct de vedere al pregătirii profesionale, lăsăm preferințele politice într-o parte, consider că Natalia Gavriliță este o persoană profesionistă. Cel puțin la acea etapă când am lucrat împreună am văzut abordări și caracteristici profesioniste în domeniul economic. Mulți mă întreabă: Ar fi o premisă pentru a vota Guvernul? Eu cred că atunci când votezi un Guvern nu iei în calcul doar aspectele profesioniste, dar și politice. Avem o abordare neclară cine votează și cum votează.” spune Igor Dodon.
Totodată, Dodon declară că decizia de a vota sau nu pe Gavriliță în calitate de premier, va fi luată la ședința Consiliului Național Republican, care va avea loc în zilele următoare.
”Eu nu cred că, dacă am primit jurământul dnei Gavriliță în calitate de ministru al Finanțelor în 2019, e un argument pentru a o vota la funcția de premier. Menționez repetat că în următoarele zile avem ședința Consiliului Republican al PSRM pentru a lua o decizie. Reiterez – noi nu vom boicota ședința Parlamentului. Eu vreau să ascultăm programul propus și să adresăm întrebările care ne interesează.” a declarat Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.