Ftoto:moldova-suverana

Cu cine va fi înlocuită Zinaida Greceanîi – Joi va fi votată noua conducere a Parlamentului

Joi, 29 iulie, va avea loc ședința plenară a Legislativului. Zi în care va fi aleasă și noua conducere a Legislativului de la Chișinău.

Deputatul PAS, Andrei Spînu, anunță ordinea de zi a ședinței Parlamentului din 29 iulie. Potrivit lui, deputații ar urma să aleagă organele de conducere ale Parlamentului, inclusiv și Componența numerică și nominală a comisiilor parlamentar.

Mai exact, este vorba despre:

– Președintele Parlamentului;

– Vicepreședinții Parlamentului;

– Componența numerică și nominală a Biroului Permanent al Parlamentului;

– Componența numerică și nominală a comisiilor parlamentare;

– Președinții, vicepreședinții și secretarii comisiilor parlamentare;

– Constituirea fracțiunilor parlamentarea și conducerea acestora.

Amintim că ședința Parlamentarului din 26 iulie a fost întreruptă la solicitarea PAS care a cerut o pauză pentru a examina mai multe subiecte privind formarea organelor de conducere a Legislativului.

Opoziția din Parlament însă a fost nemulțumită de această pauză decisă de către PAS la propunerea lui Igor Grosu.

Potrivit zvonurilor tot mai des vehiculate în spațiul public, Igor Grosu ar urma să preia funcția de președinte al Parlamentului.

Dosar Media

Ai o noutate?