Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, și Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, s-au întâlnit, vineri, cu Dmitri Kozak, șeful adjunct al Administrației Președintelui Federației Ruse.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului moldovean, la întrevedere au participat ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, bașkanul autonomiei găgăuze Irina Vlah și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban.
În cadrul întrevederii, au fost discutate o gamă largă de chestiuni legate de consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două state.
Interlocutorii s-au referit, în special, la perspectivele dezvoltării relațiilor economice între Republica Moldova și Federația Rusă la nivel regional, precum și între subiecți și centre administrative.
A fost remarcată necesitatea valorificării plenare a potențialului existent în relațiile bilaterale, fiind subliniată în special importanța oportunităților oferite în cadrul CSI pentru consolidarea cooperării dintre țările și popoarele noastre.
Delegația Republicii Moldova și-a exprimat recunoștința șefului-adjunct al Administrației Președintelui, iar în persoana lui – conducerii Federației Ruse și țării în întregime, pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în lupta împotriva răspândirii coronavirusului.