Cu cât se intensifică și se apropie armata rusă de hotarele Republicii Moldova și în contextul ultimelor evenimente din regiunea transnistreană, tot mai multe voci menționează că singura salvarea a Republicii Moldova în fața unei potențiale invazii rusești este unirea Republicii Moldova. Fostul premier Iurie Leancă a declarat la un post TV din România că țara noastră nu are prea multe variante, dacă cade Ucraina, ba mai mult, doar una singură. Și aceea e unirea.
”Dacă rușii reușesc să ajungă la Tiraspol, e sfârșitul nostru, al Republicii Moldova, în cazul în care, cum vă spuneam, Bucureștiul și Chișinăul nu pun în acțiune anumite scenarii. După mine, unicul scenariu este unirea. În momentul în care România ar face acest pas împreună cu Chișinăul, imediat intrăm sub umbrela securității NATO și a Uniunii Europene”, menționează Leancă.
Fostul premier menționează că ”autoritățile de la Chișinău nu pot face prea multe pentru a se proteja în cazul în care apare o situație de conflict armat pe malul stâng al Nistrului. Unica soluție și unica pauză a Republicii Moldova, astăzi, este Ucraina, și capacitatea ei de a rezista acestei invazii, acestor atacuri rusești”.
”Deci, momentul critic pentru Republica Moldova, pentru Chișinău ar interveni în momentul în care rușii ar începe un atac în zona Odesei, nu doar prin bombardamente, cum au făcut deja, ucigând inclusiv populație civilă, dar printr-un atac terestru, din partea Nicolaevului și susținut de un atac terestru din Marea Neagră. Atunci, pentru noi se va pune problema într-o manieră existențială. Și acum, Chișinăul și Bucureștiul, în mod special, ar trebui să analizeze diverse scenarii și ce se întâmplă în cazul în care rușii încep această luptă pe teritoriul Odesei și apare șansa să facă această joncțiune cu această intrare separatistă”, a menționat Leancă.
În opinia fostului premier de la Chișinău, ”Bucureștiul ar trebui să răspundă de pe acum, să se gândească dacă va proceda așa cum a procedat în 1940, când a primit ultimatumul din partea Uniunii Sovietice și a plecat din Basarabia. Acum, la fel, în cazul în care apare această amenințare directă ce va face Bucureștiul? Iată asta trebuie să fie problema numărul unu pe agenda Chișinăului și a Bucureștiului. Altfel putem doar să-i dorim succes Ucrainei, să facă Occidentul, inclusiv România, orice e posibil pentru a-i înarma, pentru a-i face cât mai rezilienți în raport cu această armată rusească”, a adăugat Iurie Leancă.
Problema este, după cum vă spuneam, ce se va întâmplă în cazul în care rușii încep atacul asupra regiunii Odesa și intră masiv în zona terestră și se apropie de Tiraspol. Iată, atunci, se va pune problema ce se întâmplă cu noi”.
”De aceea, Bucureștiul, de pe acum, în consultare cu Washingtonul, cu Berlinul, cu alte capitale importante, trebuie să analizeze dacă își va exprima doar solidaritatea și regretul și dezolarea sau ar putea acționa astfel încât să prevină un astfel de scenariu foarte negativ. De moment, aceste tensiuni din regiunea transnistreană, sigur că prezintă un element de îngrijorare, dar nu cred că este cea mai mare sursă de a ne face să fim prudenți.”