Creştinii romano-catolici din Republica Moldova sărbătoresc astăzi Învierea Domnului

Creştinii romano-catolici din întreaga lume, şi cei din Republica Moldova, sărbătoresc astăzi, 4 aprilie, Paştile.

Pentru a evita aglomeraţiile în contextul pandemiei, bisericile vor oficia mai multe servicii divine decât în anii precedenţi şi acestea se vor desfăşura în aer liber, în curţile bisericilor.
Astăzi, la Catedrala Romano-Catolică „Providenţa Divină” din Chişinău vor fi oficiate patru liturghii: la ora 9.00 – în poloneză, la ora 10.30 – în rusă, la ora 12.00 – în română şi seara, la ora 18.00, va fi oficiat încă un serviciu divin în limba rusă.

În unii ani, catolicii şi ortodocşii şi sărbătoresc Paştile în duminici diferite, întrucât bisericile se conduc se calendare diferite.

Papa Francisc i-a chemat pe credincioşi la Vigilia Pascală din Sâmbăta Mare să nu-şi piardă speranţa în criza prelungită a coronavirusului, notează dpa şi vaticannews.

„La ceas de întuneric, când omenirea se confruntă cu pandemia şi alte boli, creştinii trebuie să pună la inimă mesajul de Paşte al îngerului ca să nu se teamă”, a spus suveranul pontif, 84 de ani, în bazilica Sfântul Petru, scrie Agerpres.

Un mesaj al Paştelui, a spus el, este acela că întotdeauna este posibil să începi din nou. Chiar şi din dezastrele istoriei umane, Dumnezeu a creat ceva nou.

„Chiar şi din ruinele inimii noastre – fiecare le ştie, îşi cunoaşte ruinile inimii -, Dumnezeu poate să construiască o operă de artă, chiar şi din resturile prăfuite ale umanităţii noastre, Dumnezeu pregăteşte o istorie nouă”, a adus aminte papa Francisc.

„În aceste luni întunecoase de pandemie, îl auzim pe Domnul Înviat care ne invită să începem din nou, să nu ne pierdem niciodată speranţa”, a mai spus el.

Suveranul pontif i-a îndemnat pe credincioşi “să împrospăteze zi de zi începutul drumului, uimirea primei întâlniri” cu Domnul “şi, modeşti, să ne lăsăm surprinşi de căile lui Dumnezeu”.

În Duminica Învierii, 4 aprilie, papa Francisc prezidează Sfânta Liturghie la ora Romei 10.00 în bazilica Sfântul Petru, iar la finalul celebrării euharistice transmite „Urbi et Orbi” tradiţionalul mesaj pascal, însoţit de binecuvântarea apostolică şi de darul indulgenţei plenare.

Citește și: Pe ce dată vom sărbători Paștile în 2021

 

Dosar Media

Ai o noutate?