Foto: timpul.md

”Consiliul Suprem de Securitate trebuie convocat de urgență, după răpirea lui Ceaus” – Jizdan spune că au fost sfidate toate instituțiile statului

Cazul răpirii lui ”Ceaus” arată care este starea de lucruri din Republica Moldova. Declarația îi aparține fostului ministru de Interne, deputatul PD, Alexandru Jizdan.

Potrivit demnitarului, subiectul răpirii judecătorului ucrainean în amiaza mare din Chișinău, ar trebui să fie abordat la cel mai înalt nivel, respectiv să fie convocat Consiliul Suprem de Securitate pentru înțelege de ce ”unii au îndrăznit să recurgă la această acțiune, sfidând toate instituțiile de stat din Republica Moldova”.

”Ar îndrăzni Moldova să meargă să-și aducă un infractor anunțat în căutare din alt stat. Nu știu dacă noi avem așa posibilități. Faptul că a fost sfidată legea și toate instituțiile statului, este un lucru care trebuie analizat la greu, nu doar de servicii, dar și de primele persoane în stat – premierul interimar, președintele țării și președintele Parlamentului. Este nevoie de convocat Consiliul Suprem de Securitate. Este nevoie ca acest subiect sa fie pe agenda Parlamentului și a tuturor instituțiilor. S-a produs un lucru foarte grav, inclusiv ca imagine, concluziile pe care le fac unii e că în Moldova poți să faci ce vrei și să sechestrezi pe cine vrei”, a declarat Alexandru Jizdan, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Menționăm că președintele țării, Maia Sandu, deocamdată nu a anunțat dacă are de gând să convoace în următoarea perioadă Consiliul Suprem de Securitate, rezumându-se la o interpelare publică către MAI și SIS, în vederea unor lămuriri.

Într-o investigație publicată de rise.md, la patru zile de la răpirea judecătorului ucrainean, se menționează despre legătura serviciilor ucrainene și răpirea lui Ceaus, fiind ”utilizate” persoane cu un trecut dubios care au venit și au părăsit Republica Moldova în aceeași perioadă. Coincidență? E prea mult spus, spun jurnaliștii de investigație de la RISE.

”Astfel, potrivit informațiilor, urmele serviciilor speciale ucrainene și ale foștilor oficiali de securitate sunt evidente. Au ajuns în Moldova și au părăsit țara aproape în același timp, iar doi dintre ei înșiși au confirmat jurnaliștilor că se aflau în Republica Moldova exact în momentul în care Ceaus a fost răpit”, se menționează în investigație.

Potrivit investigație, în operațiunea privind răpirea fostului judecător ucrainean sunt implicate zece persoane, fiind vorba despre foști colaboratori ai serviciilor ucrainene, dar și alte persoane cu un trecut dubios.

În mass-media locală au apărut informații că Ceaus a fost scos din Republica Moldova cu o mașină care are legătură cu ambasada Ucrainei. În același timp, partea ucraineană a dat asigurări că nu este implicată în această poveste. Asta deși, interesele sunt foarte mari.

Amintim că magistratul din Ucraina, Nicolae Ceaus, cel care în anul 2016 a fugit de justiția de la Kiev după ce a fost prins cu mită de 150 de mii de dolari în borcane și s-a ascuns în Republica Moldova, ar fi fost răpit la Chișinău.

Poliția a pornit un proces penal pe acest caz, iar o persoană a fost reținută.

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?