Foto:newsmaker.md

CNA are mai multe obiecții la Legea privind Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală

CNA a depistat mai multe riscuri de corupție și ambiguități în proiectele de acte normative supuse expertizei anticorupție săptămâna trecută.

Potrivit rapoartelor, emise de ofițerii anticorupție, proiectul de pe agenda Executivului cu cele mai multe riscuri de corupție este legea privind Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar mai puține obiecții au fost formulate la proiectul privind stabilirea, pentru anul 2022, a marjei maxime de 3 % în Programul de stat „Prima casă” și proiectul de lege privind emisiunea suplimentară de acțiuni a S.A. „Energocom”, cu scutirea de taxe și plăți aferente emisiunii.

În raportul de expertiză al CNA pe marginea proiectului de lege privind Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, care vine să comaseze Fondul Ecologic Național, Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, Fondul Rutier, Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural și Fondul de Eficiență Energetică, se constată deficiențe și manifestări de corupție în procesul de gestionare a fondurilor.

Aceste reglementări, analizate prin prisma standardelor naționale și internaționale anticorupție, vor compromite climatul de integritate instituțional, se spune în raportul CNA.

Un alt risc de corupție identificat este faptul că banca comercială, care va gestiona mijloacele financiare de executare a proiectului de investiții din surse de asistență externe, va fi aleasă în mod arbitrar, iar acest aspect din lege admite derogări și interpretări abuzive, se arată în raport.

Totodată, textul proiectului reglementează defectuos domeniilor eligibile pentru finanțare. Mai mult decât atât, aceste carențe subminează realizarea interesului public și influențează nivelul de încredere în entitatea care gestionează aspectul dat.

Astfel, CNA recomandă, atât reglementarea criteriilor de selectare a băncilor comerciale, care vor executa operațiunile financiare ale proiectului, cât și a restricțiilor ce vizează operațiunile financiare.

Analizând proiectul hotărârii de Guvern potrivit căruia, în 2022, pentru creditele garantate de către stat în baza Programului „Prima casă”, creditorii vor putea aplica un adaos comercial, sub forma de componentă a dobânzii, în mărime de până la 3% anual, CNA remarcă faptul, că executivul a profitat de puterea de decizie oferită prin lege și nu a prezentat în proiect analizele și argumentele de ce au ales anume această marjă. Or, acest fapt ar fi însemnat o mai bună transparență decizională în activitatea Guvernului și responsabilizarea față de acțiunile întreprinse.

Analizând proiectul de lege care vine să simplifice emisiunea suplimentară de acțiuni a S.A. „Energocom”, prin scutirea de taxe și plăți aferente emisiunii la înregistrarea acestora, CNA atenționează că proiectul creează premise pentru compromiterea integrității în sectorul public.

Pe lângă faptul că proiectul de lege admite comportamente abuzive și atitudini subiective, acesta ar putea crea un precedent periculos, deoarece este discriminator în raport cu celelalte subiecte de drept, aflate în circumstanțe similare.

CNA a expertizat și proiectul de hotărâre de Guvern privind aprobarea salariului mediu pe economie, în cuantum de 9 900  de lei, pentru anul 2022, iar obiecții ce țin de riscuri de corupție nu au fost depistate.

Chiar dacă expertiza anticorupție are un caracter de recomandare, CNA insistă ca toate obiecțiile formulate în baza actelor normative, să fie înlăturate de către autorități, astfel încât riscurile de corupție să fie minime.

Amintim că, expertiza anticorupție este procesul de identificare a riscurilor de corupție care pot apărea la promovarea proiectelor de acte legislative și normative de către entitățile publice, a factorilor care le generează și elaborarea recomandărilor pentru înlăturarea efectelor acestora. CNA face expertiză anticorupție din 2006. Rapoartele integrale pot fi găsite pe site-ul oficial www.cna.md, la compartimentul Expertiză anticorupție

Turcan Ana

Ai o noutate?