Deputata Platformei DA, Maria Ciobanu, după analiza listelor de partid, s-a arătat stupefiată de numele unor persoane propuse de partidele politice pentru anticipate. Într-o postare pe Facebook, unde potrivit ei, se regăsesc „indivizi certați rău cu legea”.
”Am analizat, la rece, fără părtinire, listele partidelor politice pentru alegerile parlamentare anticipate, care au fost înregistrate la CEC. Unele sunt de groază, zău, iar în altele și-au găsit loc indivizi, certați rău cu legea, cu bunul-simț, gata să se lege și cu dracul, pentru a trece puntea. Salut faptul că unele partide politice, cu adevărat responsabile, nu se grăbesc să finalizeze procesul de întocmire a listelor pentru alegerile parlamentare anticipate”, a declarat deputata.
Totodată, Maria Ciobanu susține că ”a cunoscut în cei aproape 30 de ani de independență prea mulți trădători, prea mulți traseiști, prea mulți deputați vânduți, împrumutați, într-un cuvânt, idioți utili”.
Menționăm că până la această oră, șase partide politice au depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru fi înregistrate în calitate de concurenți electorali și au prezentat listele electorale.