Cineva umblă cu minciuna în ”kuliok” – Procuratura generală neagă că a recepționat vreun autodenunț de la Plahotniuc și Iaralov

Procuratura Generală neagă că ar fi recepționat vreun autodenunț sau denunț de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov în dosarul ”kuliok”.

„Pentru corecta informare a opiniei publice, menţionăm că, Procuratura NU a recepționat vreun autodenunț sau denunț în acest sens, iar cele invocate de domnul deputat NU corespunde adevărului și nu sunt de natură să afecteze valoarea soluțiilor emise de procurori și judecători în speța dată. În acest context, lansăm o invitație publică către deputatul Reniță, în cazul în care dispune de careva materiale relevante să le prezinte oficial la Procuratură pentru a fi valorificate conform procedurilor legale(…)

„Înțelegând pe deplin importanța proceselor electorale și tendința actorilor politici spre o vizibilitate cât mai mare, Procuratura îndeamnă concurenții electorali să încerce să iasă în evidență prin alte metode decât a face din Procuratură un subiect de polemici și să-și construiască campaniile pe subiecte care țin direct de sfera competenței lor”,  spune procuratura într-un comunicat de presă.

Amintim că aseară, fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari, a declarat că fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, și ex-vicepreședintele formațiunii, Serghei Iaralov, au depus un autodenunț la Procuratură după ce i-au transmis lui Igor Dodon o sacoșă cu bani în iunie 2019. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Amintim că în spațiul public au apărut mai multe imagini video din anul 2019 de la sediul PDM în care Vlad Plahotniuc i-a transmis o pungă, în care ar fi bani, președintelui Igor Dodon.

Dosar Media

Ai o noutate?