Cine este viitorul ministru al Economiei, Dumitru Alaiba și ce avere are acesta

Dumitru Alaiba este deputat din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, este președintele Comisiei Parlamentare Economie Buget și Finanțe.

Dumitru Alaiba are 40 de ani și este economist de profesie, cu diplomă de licență și master la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) și studii post-universitare în managementul proiectelor internaționale la Universitatea Rovaniemi a Științelor Aplicate din Finlanda.

Experiența profesională:

  • 2019 – prezent Deputat în parlamentul Republicii Moldova
  • Deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea blocului ACUM, ales în circumscripția 51, SUA, Canada.
  • 2017 – 2019 CPR Moldova, Director programe
  • Am co-fondat CPR Moldova. În doi ani, CPR a acumulat un portofoliu de 6 proiecte cu un buget total de aproximativ 400 mii EURO.
  • Misiunea CPR Moldova este lupta cu corupția și promovarea democrației și drepturilor omului din Republica Moldova și promovarea reformelor de bună guvernare și acțiunilor îndreptate împotriva corupției din justiție, economie și administrare publică. În activitatea noastră vom promova integrarea europeană a țării.
  • Viziunea noastră este de a deveni o voce respectată în societatea moldovenească, capabilă să influențeze politicile și opiniile, pentru o țară liberă de corupție și o guvernare care simte și acționează responsabil în fața tuturor cetățenilor săi.
  • Scopul nostru este să îmbunătățim politicile publice și să promovăm reformele structurale din R. Moldova în conformitate cu principiile europene și pentru beneficiul întregii societăți. Să oferim consultanță de calitate înaltă în politici publice, având prin urmare impact asupra discursului public și astfel creând necesitatea și cererea pentru reforme în societatea moldovenească.
  • 2017 – prezent Co-fondator la două mici afaceri în Moldova
  • Armenească 13A – spațiu de coworking și C51 – restaurant/bar. Împreună, aceste afaceri au creat șase locuri de muncă și susțin altele 20 locuri de muncă în Moldova.
  • 2016 – prezent Freelancer
  • Am conlucrat cu Open Society Foundations, Fundația Soros Moldova, sic.md, Oxford Policy Management, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Fundația Konrad Adenauer și altele.
  • 2013 – 2016 Consiliul Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova, Șeful Secretariatului, angajat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
  • Responsabil de promovarea reformelor-cheie ce reglementează activitatea mediului de afaceri.
  • Prin eliminarea barierelor, promovarea unori reguli și proceduri clare și creșterea transparenței, inițiativele implementate de echipa noastră economisesc anual antreprenorilor din Moldova 87 milioane lei și 64 mii zile lucrătoare.
  • 2009 – 2013 Guvernul Republicii Moldova, Cancelaria de Stat
  • Șef adjunct al Direcției Politici, Planificare Strategică și Asistență Externă
  • 2008 – 2009 Human Dynamics, Austria Business Development Manager
  • Am coordonat proiecte internaționale de dezvoltare în Balcani și CSI
  • 2007 – 2008 EU TACIS, Ministerul Dezvoltării Regionale și al Administrației Locale al Letoniei Manager financiar de proiect
  • Gestiune financiară într-un internațional cu zece parteneri din țări ale regiunii Mării Baltice (Letonia, Suedia, Rusia,Polonia, Germania, Danemarca).
  • 2005 – 2007 Helsinki Consulting Group Ltd, Finlanda Manager de proiect 

Studii:

  • Universitatea de Studii Aplicate din Rovaniemi, FInlanda,
  • Academia de Studii Economice din Moldova.

Conform declarației de avere pentru anu 2021, Familia Alaiba deține trei apartamente, o casă de locuit cu teren aferent, deținută cu 1/2 cotă parte, și un automobil Volvo S60, fabricat în 2011.

În calitate de deputat PAS, Alaiba a ridicat, anul trecut, 224.947 de lei sau câte 18.745 de lei pe lună. 

Dosar Media

Ai o noutate?