Cine este Segiu Litvinenco, candidat la funcția de ministru al Justiției în Guvernul Gavriliță

Natalia Gavrilița a prezentat viitoarea echipă guvernamentală. Natalia Gavrilița, premierul desemnat, a depus azi la secretariatul Parlamentului dosarul noului Guvern. Acesta include programul de guvernare și lista membrilor noului cabinet.

Cine este Segiu Litvinenco, candidat la funcția de ministru al Justiției

Sergiu Litvinenco este membru fondator și vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate. În 2019 și 2021 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În 2019 a fost președinte al Comisiei juridice numiri și imunități, iar ulterior – membru al acestei comisii.

În cadrul activității din Parlament, a elaborat și promovat acte normative referitoare la realizarea reformei justiției și pentru combaterea corupției, din domeniul electoral (anularea sistemului electoral mixt) și cel al administrației publice. Până a accede în Parlament, a activat în sistemul administrației publice și în cadrul mai multor proiecte finanțate de Banca Mondială, PNUD, UNICEF.

De asemenea, a activat în cadrul Unității de reformare a administrației publice centrale din cadrul Cancelariei de Stat și a oferit consultanță juridică Comisiei Naționale de Integritate, Ministerului Educației, Centrului de Guvernare Electronică etc.

A mai fost expert în cadrul proiectelor de dezvoltare a capacităților Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova.

Sergiu Litvinenco este licențiat în drept și autor al unor publicații de specialitate.

Dosar Media

Ai o noutate?