Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) va examina, mâine, dosarele persoanelor care s-au înscris la concursul pentru selectarea candidatului la funcția de Procuror General.
Etapa pentru depunerea dosarelor a luat sfârșit în data de 15 mai, iar potrivit Regulamentului privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru selectarea candidatului la funcția de Procuror General, Consiliul, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data-limită de depunere a dosarelor de participare, examinează, în ședință închisă, conținutul acestora și printr-o hotărâre motivată decide asupra listei candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs și stabilește data sau după caz, datele, ora, locul desfășurării interviului.
În cazul în care candidatul nu întrunește condițiile de participare a concurs, precum și cel care a depus dosarul incomplet sau peste termenul-limită stabilit, se exclude din concurs prin hotărârea motivată a Consiliului.
Amintim că, la concurs au fost depuse patru dosare, după cum urmează:
– Alexandru Cernei – procuror;
– Octavian Iachimovschi – procuror;
– Ion Munteanu – procuror;
– Grigore Vornicescu – ex-lector universitar.
Concursul repetat este organizat după ce CSP a anulat rezultatele competiției câștigate de adjunctul interimar al procurorului șef al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi. După anunțarea rezultatelor CSP a constat că procesul a fost viciat de ex membra CSP, Olesea Vîrlan, care l-ar fi depunctat pe actualul Procuror General interimar, Ion Munteanu, oferindu-i nota 3,5. Olesea Vîrlan a declarat că a fost o greșeală și că ar fi intenționat să-i ofere nota 8,5, ulterior ea a demisionat din CSP.