Cine ar putea fi noul director al ANRE – Anunțul Parlamentului

Trei candidați vor fi propuși Parlamentului pentru funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Aceștia sunt Anna Butenko, Alexei Taran și Vasile Plamadeala, selectați de Comisia economie, buget și finanțe în cadrul concursului public.

Astăzi, a avut loc proba interviu a candidaților. ”Am depus tot efortul ca să avem un concurs cât mai transparent și cât mai inclusiv. Vrem acolo o persoană profesionistă, integră și competentă. Nu vom accepta nimic mai puțin ca asta”, a declarat cu acest prilej Dumitru Alaiba, președintele Comisiei economie, buget și finanțe. 

În conformitate cu Legea cu privire la energetică, directorii Consiliului de administraţie sunt numiţi în funcţie de Parlament, pe bază de concurs.

Turcan Ana

Ai o noutate?