Foto: protv.md

Chicu și-a ”racolat” membrii de partid din fotoliul de premier: PDCM vrea să readucă intelectualitatea la guvernare

Persoane notorii din diverse domenii profesionale continuă să se alăture echipei Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei. Zilele acestea a fost constituită Organizația Teritorială Chișinău și 5 organizații teritoriale de sector, la care au aderat oameni de ”înaltă valoare și patrioți adevărați”. Printre ei se regăsesc foști secretari de stat, iar PDCM sunt inclusiv și foști miniștri, ceea ce denotă faptul că Ion Chicu a fost manager pe placul echipe pe care o avea în subordine.

Persoanele care au intrat și conduc organizațiile teritoriale ale PDCM sunt medici, profesori, oameni de cultură, economiști, funcționari publici etc., oameni care preferă să își facă bine lucrul acolo unde activează.

„Intelectualii, oamenii care anterior deceptionați de situația din politică nu se implicau, acum văd în echipa noastră posibilitatea de a aduce schimbarea veridică și vin cu noi, ca să salveze țara de declin”, a afirmat președintele PDCM, Ion Chicu, în cadrul ședinței de constituire a organizației.

Președinte al Organizației Teritoriale Chișinău a fost aleasă Marina Golovaci, medic de specialitate, fost secretar de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Organizația Teritorială Centru a PDCM este condusă de către Ala Grecu, vicedirector la Institutul Oncologic, iar vicepreședinții organizației au fost aleși Tudor Crigan și Natalia Cernat, ambii juriști de specialitate. Secretarul executiv al OT Centru este Anastasia Monastîrschi, medic oncolog.

Organizația Teritorială Buiucani va fi condusă de Marin Ursachi, Director la “Baza Auto a Cancelariei de Stat”, inginer de specialitate, iar vicepreședinții sunt Viorel Evstrati, inginer pentru protectia mediului și Cezara Dilevschi, medic –psihoterapeut. Secretar executiv este Aliona Rojco, inginer mecanic în industria alimentară.

Organizația Teritorială Botanica va fi condusă de Natalia Cojușneanu, chirurg pediatru de specialitate, fost director al Centrului Național de Chirurgie Pediatrică N. Gheorghiu, iar în prezent coordonator de proiecte în cadrul unei fundații de binefacere.

Vicepreședinți ai organizației au fost aleși Grigore Păun, specializat în pediatrie și Maria Raileanu, pedagog–culturolog. Secretar executiv al OT Botanica a fost aleasă Ina Răducan, specialist în psihologie și psihopedagogie.

Organizația Teritorială Ciocana va fi condusă de Romeo Cereteu, economist, ex-director interimar al IP Centrul de Excelenţă în Economie şi Finanţe. Vicepreședinții organizației sunt Natalia Țurcan, master în științe ale educației și Liudmila Colța, inginer în tehnologia industriei alimentare. Secretar executiv a fost ales juristul Vasile Popa.

Organizația Teritorială Rîșcani va fi condusă de Victor Coadă, administrator de întreprindere, fost șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.

Vicepreședinții organizației sunt Eduard Biriucov, economist și Crina Stratan, specialist pe relații internaționale.

Secretar executiv a fost aleasă Angela Dabija, jurist de specialitate.

Dosar Media

Ai o noutate?