Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, spune că sărbătoarea limbii române este un element fundamental al devenirii și al identității, repus în drepturi datorită Mișcării de renaștere și eliberare națională.
„De Ziua Limbii Române, ne doresc să cinstim și să cunoaștem limba, care este maternă pentru patru din cinci cetățeni ai țării noastre”, a declarat șefa statului într-un mesaj video
„Îmi doresc ca limba română să devină numitor comun pentru toți cetățenii Republicii Moldova, oricare ar fi limba lor maternă, și să funcționeze aici în armonie cu celelalte limbi: ucraineana, rusa, găgăuza, bulgara și altele. Limba română poate fi patria tuturor cetățenilor noștri”, se arată în mesajul președintelui.
Șefa statului spune că, pentru aceasta, este necesar să fie lansat un program național de studiere a limbii române pentru vorbitorii de alte limbi.
La fel, sunt necesare cursuri de calitate accesibile tuturor vârstelor, producție media în limba română, oferte educaționale predate în română și care corespund rigorilor vremii și pieței de muncă