În urma pandemiei cauzate de infecția respiratorie cu virusul SARS-CoV-2, eforturile oamenilor de știință s-au axat pe crearea unor vaccinuri eficiente și sigure pentru uz, în așa fel încât durata pandemiei să fie scurtată, pe cât de mult posibil. Iar pentru că din ce în ce mai mulți români s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau au trecut prin boală, mulți dintre aceștia vor să-și monitorizeze titrul de anticorpi. Ce este acesta, cum se interpretează rezultatele, dar și dacă este necesară monitorizarea titrului de anticorpi discutăm pe larg cu Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Academic Expert DOC.
Citește integral interviul de mai jos și nu uita că ne poți adresa întrebările tale legate de subiect, în secțiunea de comentarii de la finalul articolului sau în categoria Experții DOC!
DOC: Vaccinurile anti-COVID-19 care au fost testate și aprobate pentru folosire, începând încă de la sfârșitul anului 2020, folosesc tehnologii diferite, printre care și o tehnologie nouă, cea a ARN-ului mesager. În ce constă aceasta?
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Academic Expert DOC: Tehnologia bazată pe ARN-ul mesager a fost folosită în dezvoltarea a două vaccinuri disponibile la ora actuală, și anume cele produse de companiile Pfizer BioNTech și de Moderna.
Vaccinurile anti-COVID-19 pe bază de ARN mesager se folosesc de procesul prin care celulele creează proteine pentru a declanșa un răspuns imun și a construi imunitate în fața noului coronavirus SARS-CoV-2. Ele se deosebesc de vaccinurile clasice care , în general, folosesc componente din structura microbiană sau, cum este și cazul de față, virusuri omorâte sau cu virulență mult atenuată, care să poarte informația genetică referitoare la proteina spyke, cea față de care organismul nostru va sintetiza anticorpii protectori.
Vaccinurile pe bază de ARN mesager utilizează șiruri de material genetic numit ARN, care sunt inserate într-un înveliș special. Acest înveliș protejează ARN-ul de acțiunea enzimelor din corp, care l-ar putea descompune cu ușurință.
Tehnologia ARN-ului mesager se traduce foarte ușor printr-un set de instrucțiuni oferite celulelor despre cum să clădească un fragment din structura virusului față de care organismul nostru să învețe să se apere prin intermediul acelor anticorpi protectori împotriva SARS-CoV-2.
DOC: Din moment ce numai o parte din proteina reactivă este reprodusă, aceasta nu poate vătăma persoana vaccinată, dar poate acționa drept antigen.
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Academic Expert DOC: Odată ce fragmentul de proteină reactivă este creată (așa numitul superantigen), celulele descompun șirul de ARN. Este important de reținut că șirul de ARN nu pătrunde în nucleul celulei și, deci, nu are cum să afecteze materialul genetic al acesteia. Prin urmare, nu trebuie să existe motive de îngrijorare cu privire la pericolul de modificare a ADN-ului în urma vaccinării anti-COVID-19 cu un vaccin bazat pe ARN mesager.
În momentul în care fragmentul de proteină reactivă ajunge la suprafața celulei, sistemul imunitar este alertat și este chemat la fața locului un șef – limfocitul T ajutător – care evaluează situația, preia acel superantigen și-l transmite unui alt limfocit – limfocitul B – care la rândul său analizează superantigenul (care de fapt e mesajul de la virus) și împotriva lui face o armă, armă care se numește anticorp. Acești anticorpi sunt specifici față de SARS-CoV-2, ceea ce înseamnă că în cazul unui eventual contact cu acesta, sistemul de apărare al organismului îl va recunoaște imediat și-l va neutraliza cu ajutorul anticorpilor specifici. În acest fel organismul este protejat la interior și viruslui nu va mai putea declanșa boala.
DOC: Prin urmare, vaccinurile anti-COVID-19 pe bază de ARN mesager sunt sigure pentru uz.
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Academic Expert DOC: Sigur că da, deoarece au trecut printr-un proces riguros de testare clinică, atât pentru eficiență, cât și pentru siguranță, atât de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), cât și Autoritatea pentru Administrarea Alimentelor și Medicamentelor (FDA) din Statele Unite ale Americii. Toate studiile clinice au fost evaluate de către un comitet de monitorizare acreditat.
Deși nu există alte vaccinuri ce utilizează tehnologia ARN disponibile la ora actuală, în afară de cele anti-COVID-19, oamenii de știință le studiază de câteva decenii deja. De asemenea, există mai multe studii clinice în curs pe vaccinuri cu ARN mesager pentru infecții precum Zika, citomegalovirusul (CMV) sau rabie.
DOC: Care ar fi beneficiile vaccinurile pe bază de ARN mesager în comparație cu alte tipuri de vaccin?
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Academic Expert DOC: Vaccinurile pe bază de ARN mesager au numeroase beneficii în comparație cu alte tipuri de vaccin, cum ar fi faptul că utilizează un element non-infecțios, durata de producție este mai scurtă, iar aceste tipuri de vaccinuri au și potențialul de a viza mai multe tipuri de boli.
Practic vorbim de un sistem ”mură-n gură”
Vaccinurile cu ARN mesager pot fi dezvoltate în laborator prin utilizarea unor resurse șablonate, ceea ce înseamnă că procesul poate fi standardizat, iar producția poate fi accelerată. În plus, vaccinurile ce utilizează această tehnologie pot fi introduse rapid în ciclul de testare. Specialiștii estimează că, în viitorul apropiat, tehnologia ARN-ului mesager va permite conceperea de vaccinuri care să adreseze mai multe afecțiuni deodată.
DOC: Din ce în ce mai multe persoane care s-au vaccinat împotriva COVID-19 vor să-și monitorizeze titrul anticorpilor neutralizanți. La ce folosește acesta?
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Academic Expert DOC: Vaccinurile cu ARN mesager determină un proces definit ca sinteza de anticorpi neutralizanți, precum și un răspuns celular cu memorie față de antigenul Spyke al virusului. Aceste două procese susțin protecția clădită împotriva infecției cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Prezența anticorpilor anti-SARS-CoV-2 poate fi evaluată – în scop științific – la intervale de timp diferite. În general este știut faptul că la cca șapte zile de la rapel (cea de-a doua doză de vaccin) se constată apariția lor la nivel protector.
În ceea ce privește persoanele infectate, cercetările sugerează că anticorpii dobândiți în urma infectării, cei împotriva proteinei reactive și a nucleoproteinei virale, se formează la cca 10 zile de la apariția primelor simptome.
Cu toate acestea, persoanele care s-au infectat cu SARS-CoV-2 nu sunt încurajate să se testeze de anticorpi, titrul acestor fiind fluctuant.
DOC: Cum se efectuează testul SARS-COV-2 pentru anticorpi neutralizanți anti-proteina S?
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Academic Expert DOC: Acesta se efectuează prin recoltare de sânge, iar, în prezent, majoritatea centrelor de analize furnizează acest serviciu. Persoanele care vor să își testeze nivelul de anticorpi nu au nevoie de o pregătire în prealabil, cum ar fi evitarea consumului de alimente sau de cafea înainte de test. Cu toate acestea, se recomandă fie o programare în prealabil, fie consultarea orarului de lucru al centrului de analize selectat. În ceea ce privește rezultatul, aceste se eliberează în aproximativ două zile lucrătoare. În majoritatea cazurilor, rezultatul este disponibil online, în baza codului de client.
DOC: Cum se interpretează rezultatul acestui test?
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Academic Expert DOC: Interpretarea rezultatului este relativ simplă. Titrul este o valoare care se corelează cu cantitatea de anticorpi ce se formează în organism. Titrul de anticorpi neutralizanți SARS-CoV-2 este un test cantitativ, așa încât rezultatele sunt formulate sub formă de index.
DOC: Ce se întâmplă dacă testul arată absența anticorpilor?
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Academic Expert DOC: În acest caz, este important de reținut că există riscul de un rezultat fals negativ, atunci când testarea s-a efectuat prea devreme, fie la debutul infecției, fie imediat sau la scurt timp după vaccinare, când organismul nu a reușit să producă suficienți anticorpi. În acest caz, se recomandă retestarea la zece sau 14 zile de la prima analiză.
DOC: Este necesară monitorizarea titrului de anticorpi?
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Academic Expert DOC: Testul de anticorpi este un instrument util pentru persoanele care au fost infectate, dar nu și-au putut face testul COVID-19 la momentul potrivit din cauza severității bolii sau pentru cei care și-au făcut testul PCR prea devreme sau prea târziu. Prezența anticorpilor denotă trecerea prin infecție, la un moment dat, dar și gradul de imunitate obținut în urma vaccinării. În prezent, testul de anticorpi este eficient pentru a verifica dacă, în urma vaccinului anti-COVID-19, s-a declanșat un răspuns imun suficient de puternic.
DOC: Când este recomandat să se efectueze titrul de anticorpi neutralizanți SARS-COV-2 ?
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Academic Expert DOC: În cazul persoanelor care s-au vaccinat împotriva COVID-19, testul poate fi efectuat la 7 zile după administrarea celei de-a 2-a doze de vaccin. În schimb, cei care vor să verifice statusul imun post infecție COVID-19 ar trebui să se testeze la 10 zile de la debutul simptomelor. Potrivit studiilor, la 10 zile de la debutul simptomelor se formează anticorpii îndreptați împotriva proteinei S și nucleoproteinei virale (NP).
DOC: Care este nivelul optim de anticorpi ce pot fi obținuți după vaccinare?
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Academic Expert DOC: Atât anticorpii neutralizanți, cât și celulele T și B joacă un rol important în răspunsul imun și în protecția post vaccin. Măsurarea nivelului de imunitate este un proces complex, în special atunci când e vorba de o infecție atât de nouă, precum cea cu SARS-CoV-2.
În prezent, nu există un proces de măsurare standardizat la nivel global. Fiecare laborator utilizează mai multe metodologii de măsurare a răspunsului imun. Prin urmare, nu există, în prezent, un standard universal acceptat în ceea ce privește nivelul optim de anticorpi.
În timp, această standardizare va avea loc, ceea ce va permite comunității științifice să înțeleagă mai bine răspunsul imun în fața COVID-19.
DOC: Ar fi recomandată revaccinarea în cazul diminuării răspunsului imun post-vaccinare?
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Academic Expert DOC: Având în vedere situația actuală, în care cererea de vaccin depășește oferta, o parte din țările lumii nu au primit încă nici prima doză de vaccin, iar procesul de vaccinare este unul complex și îndelungat. În momentul de față se monitorizează circulația mutantelor virale și în funcție de noile date se vor lua decizii corespunzătoare.
În plus, nu există, în momentul de față, studii care să ne ofere informații cu privire la reacția organismului în urma vaccinării repetate, într-un interval de timp scurt, așa încât nu se recomandă nicio inițiativă individuală în acest sens.