Eduard Harujen are șanse reale să revină în funcția de Procuror General al Republicii Moldova, de această părere este doctorul în drept constituțional, Teodor Cârnaț. Într-un interviu pentru politik.md acesta a declarat că Harunjen este unicul procuror general care a fost ales legitim și constituțional.
”Eu sunt de părere că odată ce puterea a mers împotriva prevederilor Constituției, orice persoană care are părerea că a avut de suferit are dreptul să ceară repararea acestui act și ca rezultat să fie repus în funcția pe care o solicită. De aceea eu sunt cred că una din primele persoane care a spus că unicul procuror general ales legitim și constituțional este Eduard Harunjen și cred că putere trebuia să-i permită să-și ducă mandatul până la capăt”, a declarat Teodor Cârnaț pentru politik.md.
Potrivit doctorului în drept, Teodor Cârnaț, repunerea în funcție a lui Eduard Harujen ar readuce totul în albia constituționalității.
”Dacă este repus în funcție Eduard Harunjen, atunci vor fi anulate decretele de numire în funcție a celorlalți procurori interimari sau procurori suspendați, cum ar fi Alexandr Stoianoglo. Cunoaștem foarte bine că cazul Stoianoglo la CtEDO este destul de avansat, însă puterea de la Chișinău va prezenta de acum probe că Stoianoglo nu putea să fie ales procuror general pentru că el a fost numit prin încălcarea Constituției și ca rezultat s-ar putea ca aceste dosare în raport cu cazul Stoianoglo să fie respinse de către CtEDO în legătură cu faptul că Harunjen va prelua funcția de procuror general. La nivel internațional asta arată că actuala putere își recunoaște vina, arată că odată ce în 2019 s-a încălcat legea, atunci sunt acei care vor să repare greșeala în conformitate cu principiul statului de drept și ca rezultat și îl va repune în funcție pe Eduard Harunjen.”, spune Teodor Cârnaț.
Totodată, el precizează că puterea nu ar trebui să se implice în acest caz deoarece țin de competența justiției să rezolve acest caz.
”Trebuie instanța de judecată să fie lăsată în pace ca în cele din urmă să decidă în ce măsură Harunjen poate dovedi că el a fost supus presiunilor politice sau presiunilor de natură penală ca el ulterior să depună cererea de demisie și Igor Dodon să semneze acel decret din 9 iulie 2019. La fel Eduard Harunjen să demonstreze că în 2019 Parlamentul a încălcat un principiu al dreptului și anume principiul securității raportului juridic”, a adăugat Teodor Cârnaț.
Teodor Cârnaț susține că actualmente este important ca puterea legislativă și executivă să nu facă puteri asupra puterii judecătorești în raport cu cazul Harujen.
”Eduard Harujen va constata un act administrativ cu caracter individual defavorabil. În conformitate cu Codul Administrativ, pe perioada când se examinează în instanța de judecată, instanța poate suspenda acest act și Eduard Harunjen să revină în funcția de procuror general până la finalizarea acestui proces. Eu sunt de părerea că e bine ca puterea legislativă și executivă să nu facă puteri asupra puterii judecătorești în raport cu cazul Harujen. Stoianoglo a fost numit neconstituțional, inclusiv cu actuala putere. Ceea ce înseamnă că puterea nu are de ales între Eduard Harunjen și Alexandr Stoianoglo, deoarece conform Constituției unicul procuror general ales neconstituțional este Eduard Harunjen. De aceea puterea care a spus că vrea să restabilească principiul statului de drept nu are încotro decât să accepte revenirea în funcție a procurorului general Eduard Harunjen.”, a precizat expertul.
Întrebat fiind, de ce tocmai acum Eduard Harunjen a decis să vină cu mesaj public că își dorește revenirea în funcție, Teodor Cârnaț a declarat că ”a venit atunci când a avut toate probele la mână și a decis să dea lovitura.” Totodată, expertul spune că unul din motivele de a reveni ar fi și faptul că își dorește să scoată procuratura de sub influența politicului.