Cât de mare va fi amenda aplicată pentru purtarea panglicii Sf. Gheorghe sau a literelor ”V” și ”Z” în Moldova

Deputații au votat în data 7 aprilie, introducerea unui amendament în Codul Contravențional care stipulează că simbolurile rusești „V”, „Z” și panglica „Sfântul Gheorghe” sunt interzise în Moldova. Persoanele care nu vor ține cont de cest lucru se vor alege cu amenzi de mii de lei.

Simbolurile agresiunii ruse asupra Ucrainei – literele „V”, „Z”, dar și panglica „Sfântului Gheorghe”, au fost interzise în R. Moldova. Cetățenii care „glorifică” aceste simboluri vor fi amendați. Pentru confecționarea, vânzarea și deținerea simbolurilor respective, persoanele fizice riscă o amendă de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore.

Persoanele juridice și cu funcții publice riscă amenzi de la 9 000 până la 18 mii de lei.

Conform deputatului PAS Lilian Carp, aceste semne promovează acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității.

Socialiștii și comuniștii însă au contestat la Curtea Constituțională legea votată de către PAS.

Turcan Ana

Ai o noutate?