Liderul Pro Moldova, deputatul Andrian Candu, a declarat după consultările cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu că aceste discuții ar fi fost doar o mimare.
„Considerăm că și aceste discuții sunt o mimare, un joc politic, de interes politic, ca cineva să se vadă cu mai multe mandate. Am înmânat argumentele noastre juridice și politice a situației actuale și faptul că la ora actuală nu sunt argumente de a dizolva Parlamentul”, a declarat Andrian Candu.
Maia Sandu organizează astăzi consultări cu fracțiunile parlamentare în sensul art. 85 alin.(1) din Constituție, ce prevede dizolvarea Parlamentului.
Potrivit art. 85 din Constituție, în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, preşedintele R. Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul. Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.