Se încheie sesiunea de toamnă-iarnă pentru deputați. Aceștia pleacă în vacanță după ultima ședință în care se vor întruni (pe 29 decembrie), conform unei Hotărâri a Biroului Permanent al Legislativului.
Printre proiectele de lege care urmează a fi dezbătute și supuse votului, se numără modificările la legea cu privire la medicamente, legea privind acreditarea prestatorilor de servicii sociale, privind administrația publică locală, dar și cea care se referă la Banca Națională a Moldovei.
Ordinea de zi ar putea fi completată și cu politica bugetar-fiscală pentru anul 2023, pentru a fi supusă votului în ultima lectură. Proiectul urmează a fi discutat în cadrul ședinței Comisei Economie, Buget și Finanțe.
Conform Regulamentului, Parlamentul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. Sesiunea de toamna începe în septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.