FOTO: Getty Images

Boeing 737 MAX, ”avionul ucigaș” – Boeing va plăti amendă și compensații de 2,5 miliarde de dolari

Boeing a acceptat să plătească peste 2,5 miliarde de dolari într-o înțelegere cu justiția americană, în legătură cu cele două accidente mortale din 2019 în care au murit aproape 350 de oameni. În schimbul acestei sume, compania, care și-a recunoscut responsabilitatea, nu va fi obligată să pledeze vinovată în instanță, relatează The Guardian.

Boeing a fost acuzată oficial că a indus în eroare autoritățile în timpul procesului de aprobare al modelului 737 MAX, implicat în cele două catastrofe aeriene. 

Zborurile cu Boeing 737 MAX au fost întrerupte în întreaga lume în martie 2019, după tragediile aviatice din Indonezia și Etiopia, care au ucis 346 de persoane. O investigație a Congresului din martie 2020 a concluzionat că Boeing a promovat o „cultură a disimulării” și a fost „extrem de ineficientă” în supravegherea dezvoltării modelului MAX. La o audiere a Congresului din octombrie 2019, senatorul Richard Blumenthal a acuzat Boeing că a vândut „sicrie zburătoare” ca urmare a deciziei sale de a ascunde problemele semnalate de piloți.

Boeing a recunoscut că doi dintre piloții săi tehnici au înșelat autoritățile de reglementare cu privire la siguranța software-ului MCAS de prevenire a blocajelor, implicat în ambele accidente fatale.

Acordul include o compensație de 2,2 miliarde de dolari pentru familiile persoanelor ucise în cele două accidente aviatice și o amendă de 243 milioane de dolari. Într-un comunicat de presă, Boeing a dat vina din nou pe foștii săi angajați.

Deși Boeing este acum în plin scandal, câteva companii aeriene din România au comandat acest model. Printre ele se numără Tarom și Blue Air. Inițial, Tarom a comandat cinci astfel de avioane, dar a suspendat negocierile din cauza pandemiei, iar Blue Air, zece.

Boeing 737 MAX a fost readus pe piață luna trecută de către compania American Airlines. Iar următorul MAX va zbura din martie pentru Southwest Airlines. Un astfel de avion costă între 99,7 milioane de dolari și 134,9 milioane de dolari.

 

Dosar Media

Ai o noutate?