Avocat: ”Avem un Procuror General sechestrat – Trăiască “Statul de drept” Republica Moldova!”

Avocatul Iurie Mărgineanu aduce acuzații grave care periclitează statul de drept.  Potrivit lui Mărgineanu, la ora actuală ”avem un Procuror General sechestrat”.

Avocatul vine cu mi multe argumente care să explice cele menționate și spune că: ”Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor din 05.10.2021, cu privire la desemnarea procurorului care va examina sesizarea cu pretinsele încălcări a Procurorului General, a fost nu numai în grabă-fulger, dar și cu încălcări grosolane ale procedurii prevăzută de CPP”.

Totodată, Mărgineanu adaugă că: ”Art. 262 alin.5, care prevede expres procedura: (…) Examinarea sesizărilor despre infracţiunile comise de către Procurorul General se face de către un procuror desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor. Organul de urmărire penală care a primit o sesizare despre infracţiunile săvîrşite de persoanele menţionate este obligat să o trimită imediat pentru examinare Procurorului General sau, după caz, Consiliului Superior al Procurorilor (…).”

”După cum vedeți, stimați prieteni, se menționează “organul de urmărire penală”. Iar precum se cunoaște Consiliul Procurorilor nu este organ de urmărire penală, ci de autoadministrare. Deci, către CSP se poate adresa doar organul de urmărire penală și nu altcineva, după cum a fost în speța noastră, sau cum prevede norma de drept procesual. La prima vedere, procedura de parcă a fost “respectată”, însă în realitate aceasta a fost alterată prin inversare etapelor procedurii”, menționează avocatul Iurie Mărgineanu.

Mai mult decât atât, Mărgineanu spune că ”după cum cunoaștem hotărârea Consiliului Procurorilor nominalizată nu a produs efecte juridice, deoarece a fost depusă o cerere de suspendare a executării acesteia”.

”Deci, stimați prieteni, avem un Procuror General nesuspendat, la moment în exercițiu funcțiunii, practic sechestrat de către organele statului. Trăiască “Statul de drept” Republica Moldova! Să-mi fie iertată îndrăzneala!”, mai adaugă Iure Mărgineanu. 

În conformitate cu prevederile art. 171 alin.(4) fraza nr. 2 din Codul administrativ, hotărârea CSP este un act administrativ individual defavorabil, iar depunerea cererii de suspendare, suspendă prin efectul legii executarea actului administrativ individual până la soluționarea acesteia de către instanța de judecataă competentă, conchide avocatul.

Turcan Ana

Ai o noutate?