Foto:tv8.md

Aureliu Ciocoi ar putea reveni în funcția de ministru al Afacerilor Externe

Aureliu Ciocoi ar urma să revină în funcția de ministru al Afacerilor Externe. Asta după ce premierul Ion Chicu a anunțat că miniștrii democrați vor fi revocați din funcție.

Sursele Dosar Media spun că Aureliu Ciocoi, dar și alți foști miniștri se vor întoarce la Guvern.

Aureliu Ciocoi a fost criticat dur, după ce a declarat că Federația Rusă a intervenit în Războiul de pe Nistru „pentru a opri vărsările de sânge”.

Aureliu Ciocoi este diplomat de profesie. A studiat şi la Academia Diplomatică a Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei. La Ministerul Afacerilor Externe din Republica Moldova a ocupat mai multe funcţii, în perioada 1996-2010.

Din 1998 până în 2001 a fost șef al Secţiei Consiliul Europei din cadrul Direcţiei Integrare Europeană, iar în perioada 2005-2007 a fost şef al Direcţiei Consiliul Europei şi Drepturile Omului în cadrul Departamentului Cooperare Multilaterală.

În iunie 2010, Aureliu Ciocoi este numit în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Germania, iar în 2015 a fost numit ambasador în China. Aureliu Ciocoi a ocupat funcția de ministru la MAEIE timp de câteva luni în anul 2019.

 

Dosar Media

Ai o noutate?