Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco a venit cu o reacție la apelul lansat de Procuratura Generală, Consiliul Superior al Procurorilor, Asociația Procurorilor și Asociația Veteranilor Procuraturii Generale.
„Am urmărit azi dimineață un briefing de la Procuratura Generală în care s-au rostit (încâlcit) multe cuvinte, dar în realitate nu s-a spus nimic. Presiuni din partea cui? Prin ce se manifestă aceste presiuni? Parcă nici modificările legislative nu au fost operate (cum a fost în România între 2017 și 2019), nici alte lucruri nu s-au întâmplat. În afară de faptul că au fost eliberați niște hoți și achitați niste criminali… Sper tare că acțiunea de azi este doar una regretabilă și nu este sugerată pe persoane rău intenționate.” a scris deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.
În același timp, deputatul a ținut să precizeze că aleșii poporului vor continua să acționeze prin instrumentele ce le oferă Constituția și legile țării.
„Și, da – vom continua mai departe să acționăm prin instrumentele pe care ni le oferă Constituția și legile țării (indiferent dacă cineva le califică drept ”presiuni”) astfel încât procuratura să apere interesul public, să pună la pușcărie hoții și infractorii, să facă dreptate pentru oamenii acestei țări”, a precizat Litvinenco.
Amintim că Procuratura Generală împreună cu Consiliul Superior al Procurorilor, Asociația Procurorilor și Asociația Veteranilor PG, acuză politicienii că atentează la integritatea și independența procurorilor, în acest sens au semnat un apel comun.
Potrivit semnatarilor, atacurile din partea politicienilor s-au întețit, aceștia fiind „deranjați și nu se pot împăca cu gândul că nu mai au pârghii” de a influența procesele instituționale interne din cadrul procuraturii.