Guvernul se întrunește astăzi în ședință, la ora 15:00, iar pe ordinea de zi sunt 12 subiecte. Primul este cel cu privire la remanierile de cadre din Executiv.
Conducerea Partidului Acțiune și Solidaritate s-a întrunit duminică seara la Președinție, la invitația Maiei Sandu. Potrivit surselor noastre, autoritățile centrale au discutat subiectul privind demisia Guvernului Gavrilița și investirea unui nou Executiv.
Motive ale acestei decizii ar fi fost multiple, însă ceea ce a făcut ca președintele să spargă gheața este faptul că partenerii externi ai Republicii Moldova ar fi somat-o pe Maia Sandu să facă ceva, în contextul ultimilor scurgeri de informații de pe canalele de telegram ale unor miniștri, în speță cel al lui Sergiu Litvinenco, care arăta o imixtiune gravă și periculoasă în actul justiției.
Respectiv, după ce partenerii externi s-ar fi convins că ceea ce s-a publicat ar fi adevărat, Maia Sandu a trebuit să roșească la greu din cauza Guvernului pe care l-a protejat.
Aceleași surse au menționat că la moment, există trei candidaturi: Igor Grosu, Andrei Spînu și Dorin Recean.
Recean și Spânu ar avea disensiuni serioase între ei, iar acest fapt sugerează discuții crâncene între ei, Andrei Spânu nu vrea să cedeze și ar afirma că nu își va da votul pentru Recean, susțin sursele noastre din cadrul PAS.
De menționat că astăzi, fostul consilier la alegerile prezidențiale din SUA în anul 2015, Jason Jay Smart, a scris că anume consilierul prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, Dorin Recean, ar urma să fie numit în următoarele zile în funcția de prim-ministru. Totodată, și sursele noastre precizează că anume Dorin Recean ar avea cele mai mari șanse pentru a fi numit în funcția de șef al Executivului.